Trenuri şi oameni. Călătorii. Uneori dai de agitaţie nebună, alteori îţi poţi savura cartea sau filmul în linişte şi să te gândeşti... Scriu acest articol în tren. Sunt la Câmpia Turzii şi mă îndrept spre Cluj.Conceptul de tren îmi aduce în minte zgomotul lor specific, compartimentele lor mici, scaunele lor incomode şi da, poate cel mai important, compania călătoriei. Cu cine mergi cel mai des cu trenul? Singur/ă? Cu prietenii? Cu prietena/ul? Cu colegii? Astăzi am mers alături de un cuplu simpatic din Braşov. Ce oameni frumoşi şi spirituali ne dă Braşovul! În 10 ore de drum am străbătut colinele ţării, am lucrat la proiecte, am avut discuţii “de suflet” cu noile mele cunoştinte munteneşti, am dormit cum am putut şi am început articolul de faţă. Pe holul din stânga, doi francezi ne admiră ţara. Mă întreb… au mai fost în Cluj? Au prieteni acolo? Îi va aştepta cineva în gară? Pe mine, da. O AIESECăriţă şi bicicleta ei. Pe Ştefania mi-o imaginez creaţă şi vorbăreaţă, lângă o bicicletă verde. Vom vedea. Dacă m-ar întreba cineva care este lucrul pe care-l iubesc cel mai mult la AIESEC i-aş spune fără să mă gândesc: “oriunde mergi, nu eşti niciodată singur”. În Barcelona am cunoscut un AIESECăr din Egypt, în Porto unul din Croaţia, iar la turneul de tenis din aprilie unul dintre jucători mi-a spus ca şi fratele lui e în AIESEC. AIESEC Olanda. Să poţi să călătoreşti aproape oriunde, să ştii că vei cunoaşte oameni cu aceleaşi obiceiuri “AIESECăreşti” ca ale tale, oameni dornici să călătorească, să înveţe, să experimenteze culturi diferite, să se distreze şi să crească. Aşa e AIESECul şi aşa sunt şi internshipurile sale. Dinamice şi pline de viaţă. Ca imaginea Ştefaniei lângă bicicleta ei, discuţiile neaşteptate din tren… …şi viaţa trăită bine. ioana.dobre@aiesec.ro