• Iesenii care aleg sa petreaca sfârsitul de saptamâna în cadrul ansamblului multifunctional Palas se vor bucura de evenimente încântatoare
Sâmbata, 15 iunie, de la ora 19.00, iubitorii muzicii instrumentale vor fi vrajiti cu un concert simfonic oferit de Filarmonica de Stat "Moldova" Iasi. Sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu, talentatii membri ai orchestrei vor oferi publicului din Parcul Palas cele mai frumoase pasaje din lucrarile compozitorilor celebri: R. Strauss, G. Verdi, R. Wagner, Ed. Elgar, F. Mendelssohn, P.I. Ceaikovski, E. Morricone, J. Williams, T. Olah, G. Enescu, M. Ravel si G. Bizet. Spectacolul "Concert de divertisment" face parte din suita evenimentelor prilejuite de aniversarea a 70 de ani de existenta a Filarmonicii de Stat "Moldova" Iasi. Sâmbata si duminica, îndragostitii de animalele de companie vor avea prilejul de a afla toate noutatile din domeniu, în cadrul Pet Event. Actiunea, dedicata prietenilor necuvântatori, cuprinde demonstratii de tunsori canine oferite de salonul MiciBau si prezentari de ponei, iar prichindeii se vor transforma în animalutul preferat prin face-painting. Sâmbata, de la ora 17.00, Jandarmeria Iasi îi asteapta pe ieseni la o demonstratie de dresaj, iar duminica, de la ora 14.00, clientii Palas sunt invitati la un concert "Fara Zahar". Evenimentul este organizat de "Events by Ioana Gamen", în parteneriat cu Palas Mall. Printre participanti se numara: Animax, MiciBau, Zoomania, Hamak, Canisa Leo, Farmacia Veterinara "Animalutul meu", Echitatie Bucium, Pensiunea canina Tessy, Centrul de adoptii câini si pisici si Crescatori de labradori.
Muppets Show pentru copii
Cei mici vor avea motive de bucurie daca vin duminica la Palas. De la ora 18.30, în zona KidsLand din gradina publica, prichindeii se vor întâlni cu personajele din "Muppets Show", spectacol prezentat de Teatrul de Papusi "As