Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SE SCHIMBĂ FAŢA LUMII: Cum vor putea zgârie-norii să depăşească înălţimi de 1.000 de metri

Publicat in Capital, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

În prezent, cei mai înalţi zgârie-nori din lume nu depăşesc 800-900 de metri. Chinezii se laudă că vor construi cea mai înaltă clădire din lume, dar care tot nu va depăşi 1.000 de metri. Una dintre piedicile pe care constructorii le aveau până acum în dezvoltarea unor clădiri şi mai înalte erau lifturile. Dar Kone, una dintre cele mai mari companii de dezvoltare a lifturilor din lume, spune că a găsit soluţia unui ascensor mai uşor, realizat cu cabluri mai puternice care va permite, pe viitor, construirea unor zgârie-nori care să depăşească înălţimea de 914 metri (3000 de picioare).

Astfel, clădirile vor putea depăşi de trei ori cea mai înaltă clădire din Vestul Europei care este, în momentul de faţă, clădirea Shard, din Londra, care are 300 de metri.

Mai mult, clădirile vor putea fi chiar mai înalte decât Burj Khalifa, care are 828 de metri şi care este, în prezent, cea mai înaltă clădire din lume.

Reprezentantul companiei Kone spune că s-a găsit soluţia pentru ca viitorii zgârie-nori să poată avea înălţimi de peste un kilometru, ceea ce înseamnă că vor putea avea peste 250 de etaje.

Noile ascensoare vor putea urca pânla la înălţimea de 1.000 de metri într-un singur minut.

În prezent, cei mai înalţi zgârie-nori din lume nu depăşesc 800-900 de metri. Chinezii se laudă că vor construi cea mai înaltă clădire din lume, dar care tot nu va depăşi 1.000 de metri. Una dintre piedicile pe care constructorii le aveau până acum în dezvoltarea unor clădiri şi mai înalte erau lifturile. Dar Kone, una dintre cele mai mari companii de dezvoltare a lifturilor din lume, spune că a găsit soluţia unui ascensor mai uşor, realizat cu cabluri mai puternice care va permite, pe viitor, construirea unor zgârie-nori care să depăşească înălţimea de 914 metri (3000 de picioare).

Astfel, clădiril

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum o ora
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum o ora
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 48 minute
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°