Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTELE DIN TURCIA: Liderii mişcării de contestare au fost primiţi în regim de urgenţă de premierul Erdogan

Publicat in Mediafax, vineri 14 iunie 2013 ·

Reprezentanţi ai mişcării de contestare turce au fost primiţi joi seara, la Ankara, în cursul unei reuniuni de urgenţă, de către premierul Recep Tayyip Erdogan, la câteva ore după ce au respins ultimatumul său privind evacuarea Parcului Gezi din Istanbul.

Erdogan le-a reafirmat propunerea sa cu privire la organizarea unui referendum pe tema proiectului de amenajare a acestei zone.

"Vrem să aflăm ce gândeşte populaţia Istanbulului, decizia sa este foarte importantă pentru noi", a anunţat pentru presă Hüseyin Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, rezultat din mişcarea islamistă), aflat la putere şi condus de Erdogan.

În timp ce fronda împotriva Guvernului a intrat în a treia săptămână, mii de manifestanţi se pregătesc să petreacă o nouă noapte în această grădină publică din apropierea Pieţei Taksim, a cărei distrugere anunţată a provocat declanşarea mişcării de contestare, pe 31 mai.

"Vom rămâne în Parcul Gezi în corturi, în saci de dormit, cu cântecele, cărţile, poeziile şi cu toate revendicările noastre", a anunţat în cursul după-amiezii unul dintre reprezentanţii mişcării de contestare a manifestanţilor, Solidaritate Taksim, avocatul Can Atalay.

Cu scopul de a încerca să evite o nouă confruntare violentă cu poliţia, şeful Guvernului a convocat o reuniune de urgenţă cu o delegaţie de artişti şi membri ai societăţii civile în reşedinţa sa de la Ankara.

Această întâlnire nocturnă, care a început la puţin timp după ora locală 23.00 (23.00, ora României), este prima de acest tip între liderul turc şi purtători de cuvânt autorizaţi ai manifestanţilor care-i cer demisia.

Colectivul Solidaritate Taksim nu a fost invitat la o primă întâlnire, organizată miercuri, între premier şi "reprezentanţi" ai mişcării de contestare aleşi de autorităţi.

Presat să încheie această frondă fără precedent

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°