Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Associated Press: Podul de la Calafat-Vidin poate deveni un 'pod spre nicăieri'

Publicat in Capital, vineri 14 iunie 2013 ·

Oficialităţile din Bulgaria şi România au mari aşteptări după deschiderea podului peste Dunăre de la Calafat-Vidin, văzut ca un stimulent pentru creştere economică într-una din cele mai sărace regiuni ale Europei, însă scepticii susţin că infrastructura precară din cele două ţări vor transforma noul obiectiv într-un 'pod spre nicăieri', comentează vineri Associated Press.

Agenţia americană de presă mai aminteşte că podul ce va fi inaugurat vineri după-amiază a fost ridicat cu ajutorul finanţării de la bugetul Uniunii Europene, organizaţie la care Bulgaria şi România au aderat simultan în ianuarie 2007.

Podul a beneficiat de investiţii UE în valoare de 106 milioane şi este al doilea pod de-a lungul frontierei de 630 km dintre cele doua ţări, după cel de la Giurgiu-Ruse. El are o importanţă strategică vitală pentru UE: o legatură esenţială de-a lungul unei rute care s-ar putea întinde din Europa de Nord, ţările baltice, prin Europa Centrală, România şi Bulgaria şi, în cele din urmă, până în Grecia.

Construcţia a început pe baza proiectului podului în 2007, dar planul a fost în discuţie de aproape 15 ani.

Comisia Europeană a monitorizat îndeaproape procesul de construire a podului pentru a se asigura o implementare rapida. Costurile totale ale proiectului au fost de 282 milioane de euro, ele provenind din fonduri UE (106 milioane euro), surse naţionale de finanţare şi investiţii private, sub forma de granturi şi credite. Podul este construit într-o zonă în care fluviul Dunărea are aproximativ 1.300 de metri lăţime. Podul are aproximativ 1,8 km în lungime şi are 4 benzi de circulaţie rutieră, o singura linie de cale ferată şi piste pentru pietoni şi biciclete.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 24 minute
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 59 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum o ora
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Intervenţie în premieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient oncologic - amputaţie de rect prin abordare laparoscopică

News.ro acum 53 minute
O intervenţie în premieră a fpst realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient bolnav de cancer rectal.

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum o ora
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 3 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

29°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°