Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Mulţescu a descoperit o adevărată perlă: un camerunez care poate juca pe ambele benzi! "Este foarte aproape de a semna"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

UPDATE

Ultimele şedinţe de pregătire aproape au convins conducerea tehnică a lui Dnamo că fotbalistul Collins Fai are calităţile necesare pentru a se alătura lotului lui Mulţescu.

Collins este un jucător pe placul conducerii tehnice a lui Dinamo. Cel mai probabil se va ajunge la un acord şi jucătorul va semna un contract cu alb-roşii

Cristian Hossu, reprezentantul jucătorului

Trialurile organizate de Dinamo încep să dea roade. Astăzi, Mulţescu a testat o serie de jucători, printre care şi Florentin Matei, însă alt fotbalist a atras atenţia tuturor.

Collins Fai (foto), un camerunez de 21 de ani, are şanse mari să semneze cu Dinamo, după evoluţia avută. De altfel, staff-ul tehnic al "câinilor" fusese impresionat de tânărul de culoare încă de la trialul precedent, când Fai a fost de asemenea printre cei mai buni.

La finalul testelor, Mulţescu i-a transmis acestuia să efectueze vizita medicală, astfel că, dacă medicii vor constata că jucătorul nu are probleme fizice, tratativele vor intra în linie dreaptă.

Folosit fundaş dreapta, Fai este polivalent, putând la fel de bine să acopere banda stângă. De altfel, el loveşte mingea excelent cu ambele picioare. Calităţile care l-au impresionat pe Mulţescu au fost viteza fantastică pe care o dezvoltă camerunezul şi disponibilitatea la efort. El a urcat în dese rânduri în atac, a luat acţiuni pe cont propriu şi nu s-a temut să dribleze. Singurul inconvenient la prima vedere în ceea ce îl priveşte este legat de înălţimea lui, Fai având doar 167 cm.

14 ani şi 8 luni avea Fai când a debutat la prima echipă s lui FC Bamenda, echipa care l-a descoperit

2009 - anul în care a fost desemnat cel mai bun fundaş din Camerun. Un an mai târziu, Fai a participat alături de naţionala "leilor neîmblânziţi" la Campionatul Mondial Under 20

UPDATE

U

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum o ora
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Bătaie între mai multe persoane pe plaja din Eforie / Poliţiştii au început cercetările

News.ro acum 50 minute
O bătaie a avut loc, duminică după amiază, pe plaja din Eforie, iar poliţiştii au început cercetările. ”La data de 23 iunie, în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe plajă ar fi a

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 51 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 2 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 4 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Albanezul Mirlind Daku, suspendat două meciuri pentru scandări ofensatoare la Euro 2024

Mediafax acum 33 minute
Atacantul albanez Mirlind Daku a fost suspendat duminică pentru două meciuri, acesta strigând alături de fanii echipei sale scandări ofensatoare la adresa Serbiei şi Macedoniei de Nord la Euro 2024. UEFA a declarat că acest comportament încalcă regu

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°