Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, judeţ bogat în resurse naturale, dar insuficient valorificate

Publicat in Crai Nou, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

> „Aceste resurse sunt exploatate şi prelucrate la un nivel mult mai redus faţă de deceniile anterioare” se arată într-o informare a APM

Judeţul Suceava dispune de un preţios „rezervor” de resurse naturale neregenerabile şi regenerabile, se poate concluziona din analizarea Raportului privind starea mediului în anul 2012, întocmit de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava

Tehnologiile folosite nu mai afectează factorii de mediu la fel ca anterior

Conform sursei citate, în prezent, în judeţul Suceava există şi sunt exploatate parţial resurse precum cele de uraniu, minereuri feroase, minereuri neferoase, minereuri nemetalifere şi sare.

Astfel, Compania Naţională a Uraniului Bucureşti, Sucursala Suceava, extrage minereu de uraniu din sectoarele miniere Crucea şi Botuşana; Florexym Trade Impex Bucureşti exploatează, în carieră, la Mănăila, minereu polimetalic; Sinarom Mining Group, cu punct de lucru în Iacobeni şi în cariera Ulm, din Bazinul Dornelor, se ocupă de extracţia, prin lucrări de suprafaţă, a manganului. Pe de altă parte, Salina Cacica, aparţinând Companiei Naţionale a Sării, extrage şi prepară, prin recristalizare, sare gemă.

„Aceste resurse sunt exploatate şi prelucrate la un nivel mult mai redus faţă de deceniile anterioare, tehnologiile folosite afectând în măsură redusă factorii de mediu de pe teritoriul judeţului Suceava” se arată în informarea APM.

În judeţ continuă să fie exploatate roci utile din cariere, precum andezitele în Poiana Negri, calcare dolomitice la Pârâul Calului, calcare la Lelici şi Valea Seacă şi serpentinite la Breaza.

Gradul de valorificare a apelor minerale carbogazoase din Bazinul Dornelor este de doar circa 9%

Judeţul Suceava are mari rezerve de ape minerale, carbogazoase şi necarbogazoase, renumite prin efectele lor terapeutice. Potrivit datelor APM, în z

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum o ora
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adrunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Vremea

București
acum

23°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°