Astăzi, 15 iunie, este ziua când Eminescu a trecut dincolo, s-a transformat în luceafăr. Puţini dintre noi ştiu că marelui poet Mihai Eminescu îi plăcea să cânte. Din amintirile celor care l-au cunoscut, l-au auzit şi l-au apreciat reiese că avea o voce “tulburător de dulce”. Eminescu avea chiar un repertoriu de cântece, alte melodii fiind îndrăgite, ascultate şi fredonate de poet. Cea care a cercetat şi s-a ocupat îndeaproape de latura muzicală a poetului este poeta botoşăneană Lucia Olaru Nenati. Cu ani în urmă, scriitoarea, servindu-se de mărturiile scrise ale contemporanilor poetului precum şi de colecţia folclorică a lui Alexandru Voevidca, a reconstituit portretul de meloman al poetului. Aşa cum a făcut odinioară cu universul muzeal al copilăriei eminesciene de la Ipoteşti, Olaru Nenati a oferit publicului, mai întâi sub forma unei casete, “un corpus de cântece din repertoriul de interpret vocal al lui Eminescu, precum şi din textele consemnate în colecţia sa folclorică, poetul fiind apreciat de cunoscuţii săi şi pentru vocea lui tulburător de dulce”, se arată în prezentarea ineditului cadou muzical. Colecţia cuprinde cântece străvechi, “iubite, ştiute şi cântate odinioară de neasemuitul interpret vocal care a fost marele poet”, acestea fiind intepretate de însăşi poeta Lucia Olaru Nenati. Ne putem întreba ascultând-o cum ar fi sunat acea melodie interpretată de vocea marelui poet, voce care din păcate nu s-a păstrat sub forma unor înregistrări.

Eminescu ar fi cântat la Bolta Rece prietenului său Creangă “Fă-mă Doamne ce mi-i face”

Grupajul de melodii înregistrate cu acompaniamentul Orchestrei “Rapsozii Botoşanilor” condusă de maestrul prof. Ioan Cobâlă este împărţit în două. Mai întâi avem “repertoriul poetului”: Cucuruz cu frunza-n sus, Foaie verde şi-o răsură, Câte stele sunt pe cer, Frunză verde baraboi, Barbu Lăutaru şi Doina. Apoi