Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Băsescu a pus în funcţie toţi clienţii politici. Lulache văd că e brunetă, nu-i place

Publicat in Romania Libera, luni 17 iunie 2013 ·

Guvernul a intervenit prin legi în cazul clienţilor politici deoarece nici preşedintele Traian Băsescu, care "i-a pus pe toţi în funcţii", nu a reuşit ceva cu vorba bună şi persuasiune, a declarat premierul Victor Ponta, informează Mediafax.

El a adăugat că Daniela Lulache "este brunetă şi nu-i place domnului preşedinte."

"Ca să zic direct: preşedintele Băsescu mă întreabă retoric dacă nu putem să vorbim cu ăia. Nu, că domnul Băsescu care i-a pus până acum în funcţii, că el i-a pus pe toţi pe la toate alea, nu a reuşit. Deci, dacă el nu a reuşit, noi mai slabi, mai amărâţi, aşa, nu cu curajul lui, nu reuşim şi atunci dăm legi. Şi sunt două legi la care ţin foarte mult, una care plafonează la şase salarii medii pe ramura economică - eu nu o cunosc pe doamna Lulache, văd că e brunetă, nu-i place domnului preşedinte - dar va avea maxim de şase ori salariul mediu, nu 12 sau 17.000 euro, iar la ASF 85% la orice salarii compensatorii. Că lecţia asta cu Băsescu care până acum i-a numit pe toţi, ba pe soţia primarului Negoiţă de la sectorul 3, ba pe şefa de cabinet a lui Boc şi nu a reuşit cu vorba bună şi persuasiunea domniei sale, uite că eu dau legea, nu cu persuasiunea", a spus Ponta la RTV.

Citeşte şi Ponta a găsit vinovatul pentru ordonanţa greşită a impozitării ASF: Proasta organizare a Guvernului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că soluţia premierului Victor Ponta de impozitare cu 85% a salariilor din companiile de stat face o breşă în cota unică şi nu va fi bine primită de comunitatea de afaceri, însă problema poate fi rezolvată de partide care să le spună "stop" "clienţilor politici".

El a arătat că îl susţine pe premierul Ponta în rezolvarea acestei probleme, însă trebuie făcută altfel decât prin aplicarea pe tronsoane a cotei unice.

Băsescu a apreciat că soluţia pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 36 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°