Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mica duplicitate: PNL Petroşani, racolăm slugi băsiste. Oferim salariu dublu de la stat şi un sejur de încă 4 ani la putere. Bruneta de la Trezo - pe mâna Agenţiei de Integritate!

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 16 iunie 2013 ·

Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a înregistrat o lucrare de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor de către Maria Ardeleanu, şef administraţie adjunct în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Petroşani. Existenţa unor verificări nu presupune şi o vinovăţie. Dar, ţinând cont că bruneta de la Trezo se pozează la ţară pe lângă nişte ambarcaţiuni cu motor, mult peste posibilităţile sale financiare oficiale, o privire amănunţită din partea inspectorilor de integritate chiar n-ar strica.

Mircea Ioan Moloţ, preşedintele filialei judeţene a PNL, pare răpus de scandalurile legate de numele său şi imagi­nea organizaţiei, cele mai grave fiind cele privind incompatibilitatea sa şi plasarea după gratii a unui important lider liberal, Alin Simota. În atare condiţii, Moloţ nu vede, sau se face că nu vede, că organizaţiile liberale au devenit loc de refugiu pentru tot felul de traseişti politici, în special de la PDL.

Este şi cazul Mariei Ardeleanu, adoptată şi recunoscută între slugile băsiste sub numele Mirela, care a reuşit ca - în numai 4 (patru) ani de zile - să ocupe a doua funcţie ca importanţă în structura Administraţiei Finanţelor Publice la nivelul Văii Jiului, fiind şef administraţie adjunct al structurii care deserveşte întreaga Vale a Jiului. Partidul Democrat Liberal a dat la o parte buni profesionişti, unii chiar cu afinităţi social democrate ori liberale, pentru a-i face loc Mariei Ardeleanu, în tocuri asortate la minijup.

În declaraţia sa de avere din 2010, referitoare la anul 2009, Maria Ardeleanu figura ca umil expert asistent (clasa 1, treapta 3) în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Petroşani. Un an mai târziu, în 2011, Maria Ardeleanu completa deja declaraţia de avere din postura de şef de birou, cu venituri anuale încă modeste, de 20.588 de lei pentru

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 6 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 3 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°