De sărbătoarea sfântă a Înălţării Domnului, când neamul românesc îşi cinsteşte eroii, elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 5 Petrila, structură a Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi”, au desfăşurat o activitate deosebită intitulată „Eroi ai neamului românesc”.
Activitatea a fost posibilă datorită implicării unui număr mare de cadre didactice de la învăţământul primar şi gimnazial, fiind coordonată de directorul şcolii - dr. ing. Cecilia Livia Mitran, consilierul educativ – prof. Iulian Doda şi prof. Daniela Gaier. În cinstea eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea şi unitatea neamului nostru participanţii la activitate au păstrat un moment de reculegere.
Cu sufletele pline de emoţie au audiat „Imnul eroilor” şi „Pui de lei”, interpretate de corul Armatei Române. Au urmărit cu interes un material cu conţinut istoric despre eroii reprezentativi ai fiecărei epoci din istoria ţării, au recitat poezii dedicate eroilor români, au prezentat referate şi materiale PowerPoint despre eroi care i-au impresionat, au ascultat mărturii istorice culese de elevi şi au organizat o miniexpoziţie cu desene tematice.
La Troiţa din Lonea elevi şi cadre didactice au depus o coroană de flori în cadrul acţiunii organizate de Primăria şi Consiliul Local Petrila în semn de omagiu şi respect pentru cei care cu preţul vieţii au asigurat trăinicia noastră pe aceste meleaguri.
Activitatea a fost o reuşită, cuvintele lui Nicolae Iorga - „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria ţării e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii” - reprezentând îndemnul de care cadrele didactice şi elevii au ţinut cont în organizarea acestei activităţi. Suntem convinşi că prin astfel de activităţi spiritul patriotic va dăinui, iar elevii de astăzi vor fi cetăţenii responsabili de mâine, cu dragoste de ţară şi de neam.
Prof. Ana DODA
De sărbătoarea sfântă a Înă