Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Federaţiei de Box va propune Adunării Generale ca Rudel Obreja să fie declarat persona non grata

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 16 iunie 2013 ·

Conducerea Federaţiei Române de Box va propune Adunării Generale ca fostul preşedinte al acestui for, Rudel Obreja, să fie declarat persona non grata, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, actualul şef al FRB, Leonard Doroftei.

Acesta a explicat că o astfel de decizie este necesară pentru a demonstra oficialilor AIBA că Federaţia Română de Box nu mai are nicio legătură cu fostul preşedinte Rudel Obreja.

"Cei de la AIBA încă mai cred că noi avem o relaţie cu Rudel Obreja. Acolo a ajuns informaţia că noi, FRB, am organiza o gală, gala lui Bute, împreună cu Rudel Obreja. Dar acest lucru nu se poate întâmpla niciodată. Aşa că noi vrem să le arătăm celor de la AIBA că nu suntem parteneri cu Rudel. Am discutat în Comitetul Federal despre declararea lui Rudel Obreja drept «persona non grata», şi acest lucru îl vom propune în Adunarea Generală. Atât timp cât el vrea să dizolve Federaţia Română de Box noi ce putem să îi spunem? El ca să organizeze o gală de box va trebuie să se adreseze FRB, iar dacă federaţia este de acord va organiza", a spus Doroftei.

El a adăugat că va transmite la AIBA că actuala conducere a federaţiei nu intenţionează să "facă afaceri cu sportivii". "Avem ceva probleme la AIBA, oamenii ne privesc cu suspiciune după ce s-a întâmplat anii trecuţi. Dar noi sperăm să le demonstrăm că vrem doar performanţă, nu vrem să facem afaceri cu sportivii. Au fost nişte discuţii de genul acesta, noi trebuie să le arătăm că nu e adevărat acest lucru şi că suntem afiliaţi şi mergem în continuare alături de AIBA", a menţionat Leonard Doroftei.

Fostul preşedinte al FRB, Rudel Obreja, a fost sancţionat în mai multe rânduri de AIBA, el având în ultimii ani procese cu forul internaţional la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. De altfel, din cauza relaţiei tensionate a lui Rudel Obreja cu AIBA, Federaţia Română de Box a fost

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 14 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum o ora
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

Patru milioane de români trăiesc în sărăcie. Care sunt persoanele cele mai afectate și în ce zone trăiesc

Adevarul acum 25 minute
Unul din cinci români trăiesc în sărăcie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), care precizează și care sunt persoanele cele mai vulnerabile și în ce zone ale României trăiesc acestea.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum o ora
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°