Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baronii din Transporturi au început asaltul asupra belgianului de la Tarom

Publicat in Romania Libera, duminică 16 iunie 2013 ·

Angajamentul FMI de introducere a managementului privat la firmele de stat cu pierderi se transformă pe zi ce trece într-o imensă înşelătorie la adresa FMI- instituţia mondială care a obligat România să adopte măsura. Vechii directori încartiruiţi politici şi obedienţi faţă de politicieni sunt ”prefăcuţi” în manageri privaţi.

După ce l-au debarcat pe Dimitris Sophocleous de la conducerea CFR SA ca urmare a refuzului acestuia de a semna un contract de 300 de milioane de euro atribuit ilegal unor firme, oamenii lui Relu Fenechiu au pus tunurile pe ultimul manager cu adevărat privat din Transporturi, anume pe belgianul Christian Edouard Heinzmann.

Potrivit lui Lucian Isar, fost ministru delegat pentru mediul de afaceri şi membru al Consiliului de Administraţie Tarom până la finele lunii trecute, la nivelul companiei se fac presiuni asupra actualului director general Christian Edouard Heinzmann pentru a demisiona din această funcţie. Postul acestuia este vânat de mai mulţi membri ai CA, inclusiv de unii membri neexecutivi ai CA, care nu ar avea nicio cădere să viseze la aşa ceva.

Potrivit OUG 109/2011 a guvernanţei corporative, act legislativ realizat în urma recomandărilor FMI, mandatul directorului general este de 4 ani. El poate fi schimbat doar dacă nu îşi îndeplineşte indicatorii de performanţă la care s-a angajat. Nu este cazul lui Heinzmann. În primul trimestru al anului 2013, Tarom a înregistrat pierderi în scădere, respectiv 49 de milioane lei, cu 29 de milioane de lei mai mici faţă de bugetul aprobat şi cu 15 milioane de lei inferioare celei din aceeaşi perioadă a anului trecut.

In pofida rezultatelor, ministerul lui Relu Fenechiu vrea să se debaraseze de Heinzmann, imediat după ce FMI va aproba scrisoarea de intenţie a actualului acord, spune Lucian Isar. Acestuia i se spune că planul său de administrare, aprobat d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bătaie între mai multe persoane pe plaja din Eforie / Poliţiştii au început cercetările

News.ro acum 58 minute
O bătaie a avut loc, duminică după amiază, pe plaja din Eforie, iar poliţiştii au început cercetările. ”La data de 23 iunie, în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe plajă ar fi a

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 59 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 2 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum o ora
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 4 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

Albanezul Mirlind Daku, suspendat două meciuri pentru scandări ofensatoare la Euro 2024

Mediafax acum 41 minute
Atacantul albanez Mirlind Daku a fost suspendat duminică pentru două meciuri, acesta strigând alături de fanii echipei sale scandări ofensatoare la adresa Serbiei şi Macedoniei de Nord la Euro 2024. UEFA a declarat că acest comportament încalcă regu

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 7 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°