Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exporturile româneşti, încurajate de creșterea accesului pe piața americană

Publicat in Capital, duminică 16 iunie 2013 ·

Creşterea accesului pe piaţa americană, prin reducerea barierelor tarifare, dar mai ales a celor netarifare, va conduce la creşterea exporturilor româneşti, în special la produse agricole, autovehicule şi componente auto, produse chimice, echipamente şi utilaje, potrivit lui Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

”Negocierea unui cadru investiţional UE - SUA, mai favorabil decât cel actual, va avea un impact pozitiv asupra nivelului investiţiilor americane în România. Acordăm o atenţie prioritară relaţiilor cu SUA, atât la nivel bilateral prin aprofundarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, cât şi în cadrul dialogului, mai larg, al relaţiilor UE-SUA”, a subliniat oficialul, care a participat la Consiliul Afaceri Externe (CAE) – Comerţ de la Luxemburg. În opinia lui, adoptarea mandatului de negociere privind încheierea Parteneriatului Transatlantic Comercial şi Investiţional (TTIP) între UE şi SUA a constituit cel mai important subiect aflat pe agenda reuniunii. Manuel Donescu a subliniat atât importanţa iniţierii negocierilor în perioada imediat următoare, cât mai ales necesitatea finalizării acestora intr-un timp cât mai scurt. Negocierile vor acoperi diverse sectoare economice, inclusiv produsele industriale, agricole şi serviciile. Prin înlăturarea barierelor tehnice, va fi stimulată creşterea economică şi implicit a numărului locurilor de muncă, precum şi o scădere a preţurilor. Se estimează că economia europeană va beneficia de o creştere de a veniturilor 119 miliarde euro anual, în timp ce economia americană va creşte cu aproximativ 95 miliarde euro. Anumite sectoare vor cunoaşte dezvoltări mai mari, cum ar fi construcţiile de maşini estimate cu o creştere de 149%, luând în calcul importanţa schimburilor comerciale în ambele direcţii şi convergenţa celor două industrii. Exporturile europene din domeniul agricol vor cr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 53 minute
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO

Adevarul acum 52 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters.

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte miercuri la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român. În 2024, Români

Istvan Kovacs, prima delegare la Euro 2024: va arbitra un meci exploziv din faza grupelor

Adevarul acum o ora
Istvan Kovacs va conduce meciul dintre echipele Sloveniei şi Serbiei, care va avea loc joi, de la ora 16.00, la Munchen, în Grupa C a Campionatului European, anunţă site-ul UEFA.

Topul domeniilor care angajează elevi și studenți pe timpul verii

Press Alert acum 20 minute
Foto: Arhivă Peste 40.000 de joburi au fost scoase în piață în ultima lună și jumătate, iar, dintre acestea, 16.000 se adresau celor care nu aveau niciun fel de experiență. „Deși cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie to

Premierul olandez Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Se declară "prudent optimist" după ce a discutat cu Viktor Orban, care se opune candidaturii sale

News.ro acum 46 minute
Premierul olandez Mark Rutte a declarat marţi că este "prudent optimist" că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat cu premierul Viktor Orban. Însă el a avut dificultăţi în a-l convinge pe Orb

Moment fără precedent în SUA: 175.000 de persoane, condamnate pentru infracţiuni legate de canabis, au fost graţiate în Maryland

Mediafax acum 4 ore
Guvernatorul statului american Maryland a graţiat peste 175.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de canabis. Este cea mai mare graţiere din istoria SUA. În urmă cu aproape un an, consumul de canabis a fost legalizat în Maryland.

Jandarm, arestat preventiv după ce și-a violat partenera. Bărbatul a fost suspendat din funcție

Ziare.com acum o ora
Un jandarm în vârstă de 46 de ani din Arad a fost arestat preventiv după ce și-a violat partenera. Agresorul a fost reclamat de partenera sa, care este angajat în Ministerul de Interne. Bărbatul se afla în concediu medical când a comis violul, confo

Focar de infecții în Japonia. O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore îi alarmează pe specialiști

Adevarul acum 52 minute
Cazurile de infecție cu o bacterie periculoasă și mortală au atins un nivel record în Japonia, iar experții nu înțeleg care este cauza care a dus la răspândirea acesteia, relatează CNN.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°