Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare travgedie navală: nava Mogoşoaia, cimitir pentru 207 suflete

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Accidentul s-a petrecut în urmă cu 24 de ani: la data de 10 septembrie 1989, aproape de Grindu, 207 persoane au pierit în apele Dunării. Nava de pasageri Mogoşoaia s-a ciocnit de un convoi de barje iar victimele, aproape toate din Grindu, au umplut un cimitir întreg.

Nava a plecat din Galaţi supraîncărcată, mult peste capacitatea de 160 de locuri, pe o ceaţă deasă. Până la Grindu erau doar câţiva kilometri iar toţi călătorii erau de acolo, munceau în Galaţi. Ghinionul lor a fost faptul că, cu o zi înainte, echipajul de pe împingătorul „Peter Kranicev”, care ducea şase barje în amonte spre Ruse, sărbătorise din greu ziua naţională a Bulgariei şi nu au mai respectat regulile de navigaţie. Au intrat în plin în Mogoşoaia şi în căteva secunde nava plină cu oameni a ajuns pe fundul Dunării. Doar 17 au scăpat, printre care şi un copil.

„Datorită vizibilităţii reduse, până la ora 8.05 nu s-a putut pleca. La 8.06, vizibilitatea s-a îmbunătăţit, amebele maluri putând fi zărite cu ochiul liber, ceea ce a permis plecarea navei în cursă”, a povestit Maximilian Popescu, comandant instructor la Navrom în ziua producerii accidentului, pentru Adevărul.

Cursa a fost mult prea scurtă. După doar doi kilometri, ceaţa s-a îngroşat, vizibilitatea s-a redus sub 200 de metri, iar în faţa navei Mogoşoaia a apărut, parcă de nicărieri, impingătorul bulgăresc „Peter Karamincev”.

Impactul a fost inevitabil: până să se dezmeticească pasagerii şi echipajul, în doar câteva secunde, vasul românesc s-a scufundat.

Mai citiţi şi:

Se împlinesc 17 ani de la tragedia navală în care au murit 45 de marinari

Cele mai grave accidente navale petrecute în Delta Dunării în 2011. Un singur barcagiu trimis în judecată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 10 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 6 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 8 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°