Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrei să vorbim despre asta? / Mituri despre fericire

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 17 iunie 2013 ·

Fericirea este una dintre preocupările permanente ale vieţii noastre. Credem cu tărie că anumite obiective – casătoria, copiii, locul de muncă, bogăţia – ne vor face fericiţi pentru totdeauna. Pe de altă parte, credem că vom fi nefericiţi toată viaţa dacă vom avea probleme de sănătate, financiare sau dacă vom trece printr-un divorţ. Nenumăratele studii pe acest subiect au evidenţiat că nu există nicio formulă magică pentru fericire şi nici nu se poate prezice cursul înspre nefericire.

Unul dintre cele mai comune mituri despre fericire este cel legat de relaţiile romantice: “voi fi fericit atunci când voi găsi persoana potrivită cu care să mă căsătoresc”. În adevăr, căsătoria poate să ne facă fericiţi, dar nu atât timp cât credem. Studiile arată că fericirea generată de căsătorie ţine în medie 2 ani. După această perioadă, ne dăm seama că partenerul nostru nu ne-a făcut la fel de fericiţi precum ne aşteptam şi ne îngrijorăm că ar fi o problemă cu noi înşine.

“Nu pot fi fericit dacă relaţia mea se termină”. În faţa unei potenţiale despărţiri, reacţia noastră este deseori copleşitoare. Teama de divorţ, de exemplu, este acută: credem că nu vom mai fi niciodată fericiţi, că viaţa noastră aşa cum o ştiam este gata. Trebuie de remarcat faptul că studiile arată că pragul cel mai de jos al distresului este atins cu câţiva ani înainte de separarea propriu-zisă. După aproximativ patru ani de la încheierea căsătoriei, persoanele se declară ca fiind mai fericite decât erau în timpul căsniciei.

Mulţi dintre noi cred că nu vor fi fericiţi niciodată dacă nu au un partener de viaţă. Totuşi, o mulţime de studii arată că persoanele singure sunt la fel de fericite ca şi persoanele aflate într-o relaţia, ba mai mult, cele singure se bucură de alte oportunităţi şi libertate. Dacă ne permitem să ne lăsăm prinşi în capcana acestui mit, riscăm să nu ne putem bucura

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 7 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 6 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 9 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 9 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 12 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 7 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°