Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Box / Vrea şi gloria olimpică

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 17 iunie 2013 ·

Bogdan Juratoni, vicecampion european la categoria 75 kilograme, este tentat de trecerea la profesionism pentru câştigurile financiare, dar, în aceeaşi măsură, îşi doreşte şi împlinirea visului de a deveni campion olimpic.

Din acest motiv, o eventuală semnare a contractului cu AIBA Pro Boxing ar urma să aibă loc doar la finalul anului, după Campionatele Mondiale 2013.

„Decizia mea depinde şi de CS Dinamo, pentru că sunt angajat acolo şi dacă nu voi mai boxa la Europene sau Mondiale, probabil nici Dinamo nu o să mai aibă de ce să-mi dea salariu. O să stau de vorbă, o să mă consult cu antrenorul, cu cei de acolo, şi voi lua o decizie după Mondiale. Acum sunt aşa împărţit, 50 la 50 la sută, nu ştiu ce va fi. Voi pune toate pe o balanţă şi voi vedea cum dă mai bine. După olimpiadă, sunt tentat să mă duc la boxul profesionist, cel din afara AIBA. Dar voi vedea dacă mai pot să trec la ei, dacă semnez contractul cu APB-ul. La Mondiale voi merge ca să obţin aurul. Eu tot timpul îmi propun aşa la orice competiţie, cred în mine şi sper să fac faţă, să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la Europene. Să dea Dumnezeu să fiu sănătos, să pot să muncesc, să ajung acolo pregătit”, a declarat valorosul boxer Juratoni.

Bogdan Juratoni, vicecampion european la categoria 75 kilograme, este tentat de trecerea la profesionism pentru câştigurile financiare, dar, în aceeaşi măsură, îşi doreşte şi împlinirea visului de a deveni campion olimpic.

Din acest motiv, o eventuală semnare a contractului cu AIBA Pro Boxing ar urma să aibă loc doar la finalul anului, după Campionatele Mondiale 2013.

„Decizia mea depinde şi de CS Dinamo, pentru că sunt angajat acolo şi dacă nu voi mai boxa la Europene sau Mondiale, probabil nici Dinamo nu o să mai aibă de ce să-mi dea salariu. O să stau de vorbă, o să mă consult cu antrenorul, cu cei de acolo,

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°