Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prețul lui Ștefan Radu

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 iunie 2013 ·

Dinamovist get-beget, crescut și lansat în Ștefan cel Mare, unde a prins 61 de meciuri în Divizia A, Ștefan Radu n-a fost nici-odată agreat, evident, de suporterii Stelei, orgo-lioși și majoritari. În condițiile în care, îm-pru-mutat de Lazio Roma în ianuarie 2008 pentru 1,5 milioane de euro și cumpărat definitiv 5 luni mai tîrziu cu 3,5, Radu a fentat uneori chemările la lotul reprezentativ, a pierdut și mai mult simpatia opiniei publice. De-geaba s-a justificat el că n-a putut onora toate con-vocările, lumea l-a trecut pe lista moftu-roșilor, chiar a ciudaților.

Ba l-a și scos de la inimă pe apărătorul de 26 de ani atunci cînd, după întîlnirile cu Ungaria și cu Olanda din martie 2013, acesta a anunțat că se retrage irevocabil de la “națională”! Indiferența fanilor s-a transformat în aversiune, pînă și Mircea Sandu, de regulă ponderat, sărind cu gura: “Nu vrea să mai vină? La revedere!”.

Odată produsă ruptura sentimentală, din ce în ce mai numeroși fani s-au pornit contra lui Ștefan Radu, expediindu-l la “și alții”. L-au numit “trădător”, “caracter zero”, “fotbalist umflat și duplicitar”, “jucător de duzină” etc. etc., pentru a cădea de acord, mărturie stă blog-ul Gazetei, că Pițurcă nici n-avea nevoie de unul ca el! Pagubă-n ciuperci, nu?

Radu a încercat iar să explice, să se scuze. Că n-a mimat accidentările, probă că ulterior anunțului privind retragerea a absentat în partidele de Serie A cu Roma, Parma și Sampdoria, suferind și o fractu–ră de sept nazal. Că “n-am avut niciodată evoluții foar-te apreciate la echipa națională” (n.a. 14 selec-ții). Că “m-am simțit stingher printre tricolori” ș.a.m.d. Zadarnic însă, el a vorbit, el a auzit. Puțini l-au ascul–tat, iar și mai puțini l-au înțeles. Aceștia au respins argumentul că îi pica rău celui de al treilea căpitan al lui Lazio, proaspăta cîștigătoare a Cupei Italiei, să ajungă la Mogoșoaia ș

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia de guvernare se adună azi pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Iese fum alb?

Mediafax acum 2 ore
După ce nu s-au înţeles asupra datei de organizare a celor două scrutinuri, liderii PSD şi PNL se reunesc joi să se pună de acord asupra calendarului electoral. Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partide

Examenul de bacalaurwat continuă. Astăzi se dă proba la alegere a profilului și specializării(FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
. Emoțiile elevilor de liceu continuă. Astăzi, 4 iulie 2024, în calendarul examenului de bacalaureat este Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) (proba scrisă). Mâine, 5 iulie: 2024, se va susține examen la Limba și literatur

BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie

Cancan acum o ora
Elevii clasei a XII-a susțin, joi, cea de-a treia probă de la BAC 2024! Candidații care au urmat profilul Uman pot alege între materiile geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie. Aceștia au la dispoziție trei ore în care pot rezolva su

Veniturile Rusiei din vânzări de petrol și gaze au crescut cu aproape jumătate în 2024. Moscova invită Europa să mai cumpere

Ziare.com acum 29 minute
În ciuda sancțiunilor impuse de UE, vânzările de petrol şi gaze ale Rusiei au crescut în prima jumătate a anului. Încasările au crescut cu aproximativ 41% față de 2023, iar Rusia a asigurat Europa că este în continuare dispusă să vândă gaz prin Ucra

„Generația de suflet” s-a întors acasă. Tricolorii au fost întâmpinați de sute de suporteri: „Să vă vedem aici, la ora asta, este totul pentru noi” VIDEO

Adevarul acum o ora
Echipa națională de fotbal s-a întors acasă, noaptea trecută, după performanțele obținute la Campionatul European de Fotbal din Germania. „Mulțumim, Germania! Hai, Romania!”, este mesajul transmis pe pagina de Facebook „Echipa națională de fotbal a

Fostul ministru Eduard Novak va participa la Jocurile Paralimpice pentru a şasea oară: Este o onoare şi o bucurie că pot să-mi reprezint din nou ţara- VIDEO

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri seară, că a fost selectat să reprezinte România la probele de ciclism la Jocurile Paralimpice de la Paris. Va fi a şasea participare a sa la Olimpiadă. "Un anunţ pe care de-abia aştepta

Alegeri cruciale azi în Marea Britanie: laburiștii se pregătesc să se întoarcă la guvernare după 14 ani. Conservatorii, în pragul unui dezastru electoral

HotNews acum o ora
Toate sondajele dinaintea alegerilor parlamentare de azi din Marea Britanie creditează Partidul Laburist cu o victorie majoră, după o lungă perioadă de guvernare conservatoare care a sfârșit prin a dezamăgi electoratul. Liderul stângii, Keir Starmer

Sticlele de plastic cu capac ataşat au devenit obligatorii, în România. Ce pățesc comercianții care vând stocuri vechi

Botosani News acum 2 ore
Sticlele din plastic de unică folosinţă pot fi introduse pe piaţă, începând din 3 iulie 2024, numai dacă au dopurile şi capacele ataşate, potrivit noilor reglementări europene, însă comercianţii ar trebui să obţină o derogare, susţin avocaţii. În ac

A fost descoperită cea mai veche pictură rupestră din lume care înfăţişează oameni şi porci

News.ro acum 2 ore
Cel mai vechi exemplu de artă rupestră figurativă a fost descoperit în insula indoneziană Sulawesi de oamenii de ştiinţă australieni şi indonezieni. Pictura reprezentând un porc sălbatic şi trei figuri asemănătoare oamenilor are o vechime de cel puţ

FCSB şi Corvinul Hunedoara luptă pentru Supercupa României. Unde are loc meciul şi cine arbitrează

News.ro acum 2 ore
FCSB, campioana României, şi Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României, luptă, joi, pentru Supercupa României. Meciul se va disputa pe stadionul Steaua, de la ora 20.00. FCSB joacă pentru a 13-a oară în Supercupa României şi a câştigat trofeu

Vremea

București
acum

20°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

17°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°