Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modernizarea Pieţei Rogerius intră în faza de licitaţie - Investiţia s-a majorat

Publicat in Crisana, luni 17 iunie 2013 ·

Proiectul tehnic privind modernizarea Pieţei Rogerius a fost finalizat, el suferind o serie de modificări care a dus la creşterea valorii de investiţie, a spaţiului, dar şi a viitorului număr de comercianţi. Lucrările ar putea demara în toamna acestui an, urmând să fie finalizate în decurs de doi ani.

Proiectul tehnic finalizat va fi înaintat spre aprobarea consilierilor locali în cadrul ședinței de joi, 20 iunie. Primăria Oradea este lider de proiect, iar Camera de Comerț și Industrie Hajdu-Bihar - partener de proiect. Valoarea totală a investiției este de 7.707912,40 euro, din care 6.705.313,40 euro revin Municipiului Oradea. Din această sumă 35,22% reprezintă contribuția proprie a municipiului, iar 62,02% reprezintă finanțare nerambursabilă. În opinia reprezentanţilor administraţiei locale, modernizarea pieței este necesară pe de o parte pentru a avea mai multe locuri pentru comercializare, pe de altă parte, pentru a rezolva unele probleme administrative (lipsa unor amenajări funcționale, lipsa unor dotări sanitare suficiente în incinta pieței etc.) legate de această piață. Directorul ADP, Liviu Andrica, a precizat că, în acest moment, în Piața Rogerius sunt aproximativ 950 de comercianți la mese, 40 în spațiile amenajate, iar în sectorul lactate având zilnic aproximativ 20 de comercianți. Comercializarea produselor nu se va suspenda nici pe perioada lucrărilor, timp de maxim 2 ani, deoarece lucrările se vor desfășura în trei etape. Astfel, o parte dintre comercianți vor fi mutați în sectoarele unde lucrările au fost deja finalizate, iar în fața Spitalului Municipal se va amenaja o suprafață cu o capacitate de 300 de mese, care îi va deservi în mod etapizat pe toți comercianții afectați de lucrări. În acest spațiu, comercianții își vor putea desfășura activitatea până în momentul în care vor putea reveni în tronsonul modernizat al pieței. Prezent la conferin

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 50 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°