Guvernul ceh cade în urma unei mari operațiuni anticorupție a Poliției.
Premierul de centru-dreapta al Cehiei, Petr Necas a anunțat că demisionează pe fundalul unui scandal de corupție și spionită, implicând-o pe cea mai apropiată consilieră a sa. Demisia, care atrage căderea întregului guvern, aruncă țara într-o perioadă de incertitudine, care va fi cel mai probabil rezolvată prin negocieri între coaliția de guvernare, opoziția social democrată și noul președinte al Cehiei.
Premierul Petr Necas și-a anunțat demisia la câteva zile după punerea sub acuzare a șefei sale de cabinet, Jana Nagyova. Ea este acuzată de mituirea parlamentarilor și de folosirea serviciului de spionaj al armatei pentru a urmări oamenii.
Scandalul conține un element personal pentru Necas. Potrivit juriștilor implicați în acest caz, printre cei spionați la ordinul consilierei sale s-ar afla și propria lui soție, Radka Necasova, de care divorțează.
Premierul, despre care presa de scandal scrie că ar avea o relație cu Nagyova, spune că nu a știut nimic despre spionarea soției. Dar acuzațiile sunt atât de grave, încât partenerii din coaliția de centru-dreapta nu-l mai pot sprijini în fruntea cabinetului.
Guvernul ceh cade în urma unei operațiuni anticorupție a Poliției. A fost cea mai mare asemenea operațiune care a avut loc în ultimele două decenii în țara cu peste 10 milioane de oameni.
Aproximativ 400 de polițiști au percheziționat săptămâna trecută, timp de două zile, oficii ale guvernului, safeuri bancare, 31 locuințe private, sechestrând echivalentul a cel puțin 6 milioane de dolari bani gheață și zeci de kilograme de aur. Poliția nu a spus cui aparțineau bunurile sechestrate.
Aflată în detenție preventivă, consiliera primului-ministru a anunțat prin avocatul ei că dezminte unele acuzații, iar în privința altora a s