Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţiile străine directe au scăzut

Publicat in Capital, luni 17 iunie 2013 ·

Ivestiţiile străine directe (ISD) au fost mai mici cu 34,8% în primele patru luni din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ridicându-se la 322 milioane euro, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României (BNR).

Astfel, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România (date estimate) au totalizat 322 milioane euro (faţă de 494 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2012), din care creditele intragrup au însumat 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro. Faţă de nivelul înregistrat la finalul lunii martie 2013, de 211 milioane euro, în aprilie volumul ISD a urcat cu 52,6%.

În primele patru luni din acest an contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 54 milioane euro. Potrivit lui Adrian Mitroi, Lector, Investiţii şi Finanţe Comportamentale, Academia de Studii Economice, chiar dacă excedentul are o conotaţie pozitivă, această poziţie arată şi un deficit de intenţie investiţională, şi deci al contului de capital.

”Investiţiile Străine Directe rămân cronic mici şi insuficiente prin comparaţie cu istoria mai favorabilă şi cu necesarul nostru de finanţare pentru creştere economică. Deficitul fiscal scăzut va conduce eficient spre stabilizarea ratei datoriei publice pe PIB, chiar dacă vine de la 13,4% în 2008 la 37,8% în 2012. Consecutiv, dezechilibrul macroeconomic tinde să se echilibreze, cu o inflaţie de primăvară de sub 4,5% faţă de media de 7% pre criză. Deficitul de cont curent a scăzut remarcabil de la 11,7% în 2008 la sub 4% în 2012”, a declarat, recent, Adrian Mitroi.

O altă parte a explicaţiei, a mai spus acesta, se susţine şi de interesul preponderent al capitalului extern doar pentru achiziţia de datorie publică, evident cu efectul secundar favorabil asupra cursului şi a dobânzilor.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum o ora
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°