Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemuritorii, al 8-lea album scos pe piaţă

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 19 iunie 2013 ·

„Viaţa-i plină de păcate” se găseşte la magazinele de profil din Capitală şi conţine 15 piese, dintre care una reprezintă surpriza proiectului, fiind de muzică uşoară pe ritmuri latino

Nu stau deloc pe gânduri când vor să demonstreze că muzica i-a făcut celebri şi încearcă chiar stiluri noi! Nemuritorii buzoieni au ajuns deja la al 8-lea proiect muzical, ce a ajuns la magazinele de profil din Capitală şi nu numai şi se intitulează simplu, după o experienţă de viaţă şi de scenă de zeci de ani: „Viaţa-i plină de păcate!”.

Noul proiect muzical conţine 15 piese, dintre care una surpriză pentru genul muzical abordat de „nemuritori”, mai exact muzică uşoară, latino. „Ne mândrim deja că a apărut pe piaţă, cel puţin în Capitală ştim asta cu siguranţă, iar buzoienii care vor să-l asculte îl găsesc la noi. Am ales să introducem şi o piesă de muzică uşoară, pe lângă cele etno, cu care ne-am obişnuit publicul şi fanii ce se întreabă retoric , de la care aşteptăm reacţii, pentru că este o piesă nouă, un stil mai neobişnuit pentru noi, pe care am vrut să-l abordăm abia acum. Cât despre album, ne bucurăm că am ajuns la al 8-lea şi vrem să vă anunţăm că nu ne vom opri aici”, a spus mândru Titi Ungureanu, liderul trupei etno „Nemuritorii”. După acest album muzical, pe băieţi îi aşteaptă weekend-urile pline cu serbări câmpeneşti şi câteva drumuri la fanii de la Chişinău, pentru spectacole.

În căutare de solistă, pentru Chihlimbar

Între un spectacol, o înregistrare şi un curs predat prichindeilor din tainele muzicale, Titi Ungureanu se ocupă şi de un casting pentru o noua fată în trupa proaspăt lansată în iarnă, Chihlimbar. „Căutăm o înlocuitoare pentru Mirela, pentru că din anumite motive personale ea a trebuit să se retragă din trupă. Aş dori tot pe cineva tânăr, cu voce, care să se integreze rapid în formula aleasă de mi

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Sâmbătă, prima manşă a finalelor barajelor de promovare din Liga 3 în Liga 2

Mediafax acum o ora
Iată cele cinci partide programate: CSM Focşani – AFC Metalul Buzău CS Afumaţi – CS Dinamo Bucureşti AFC Câmpulung Muscel – SCM Râmnicu Vâlcea Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea CS Gloria Bistriţa Năsăud – CS Unirea Ungheni. Toate partidele v

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 31 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 31 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°