Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se apropie de final termenul prelungit

Publicat in Crai Nou, marți 18 iunie 2013 ·

> Termenul iniţial a fost 27 mai, Direcţia de Finanţe anunţând că nu se consideră că declaraţiile au fost depuse cu întârziere şi nu vor fi aplicate sancţiuni

După ce a fost prelungit, termenul de depunere a declaraţiei fiscale (formularul 221) pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole, determinate pe bază de norme de venit, expiră pe data de 25 iunie a.c. informează, într-un comunicat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava. Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă cei vizaţi au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013. Potrivit responsabililor instituţiei sucevene, nu se consideră depuse cu întârziere şi nu vor fi aplicate sancţiuni în cazul contribuabililor/asociaţilor desemnaţi care fac declaraţiile respective până pe data de 25 iunie, inclusiv. Modelul formularului precum şi instrucţiunile de completare a acestuia pot fi descărcate de pe pagina web a ANAF sau pot fi obţinute gratuit de la sediul administraţiei finanţelor publice. Pentru completarea corectă a informaţiilor cuprinse în declaraţie, contribuabilii pot beneficia de asistenţă din partea reprezentanţilor acestora.

Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, veniturile agricole care fac obiectul impunerii sunt cele realizate din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi alte asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. Veniturile din activităţile agricole sunt impozitate prin aplicarea cotei de impozitare de 16% asupra normei de venit stabilite pe unitatea de suprafaţă (ha), cap de animal sau pe familie de albine. DGFP Suceava informează că în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţia depunerii declar

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 8 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 11 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 11 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 11 ore
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Vremea

București
acum

21°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°