Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a intervenit în procesul în care Primăriei Capitalei i se solicită aprobarea construirii unei clădiri de 23 de metri în Piaţa Lahovary, unde înălţimea maximă admisă era de 13 metri, în apropriere aflându-se patru clădiri monument. Cu toate că s-au cerut despăgubiri de 1,7 milioane de euro, Primăria Capitalei nu a angajat un avocat pentru acest proces.
Astfel, potrivit unui comunicat emis de Asociaţa Salvaţi Bucureştiul luni, prin dosarul 21483/3/2012, societatea SC Falcon Consulting SRL a solicitat Tribunalului Bucureşti să oblige Consiliul General al Municipiului Bucureşti să emită un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru imobilul din Piaţa Lahovary numărul 8 şi să plătească penalitati de 1,7 milioane euro pentru întârzierea emiterii PUZ-ului.
Planul ar fi prevăzut un imobil de 23 de metri înălţime în spatele clădirii istorice din Piaţa Lahovary numărul 8 şi ar fi distrus coerenţa frontului de clădiri istorice din Piaţă.
”Spre deosebire de litigiile cu Asociatia Salvati Bucurestiul, în care Municipalitatea angajează mari case de avocatură, în acest litigiu cu o miză de 1,7 milioane euro Municipalitatea nu a angajat o casă de avocatură.
Asociatia Salvaţi Bucureştiul a intervenit în proces de partea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, se arată în comunicatul citat.
Prin Sentinţa civilă din 6 iunie 2013 pronunţată în dosarul 21483/3/2012, Tribunalul Bucureşti a respins cererea SC Falcon Consulting SRL, dând câştig de cauză Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul. Cu toatea astea însă, sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
30 de procese în care Salvaţi Bucureştiul a luptat pentru interesele PMB
Potrivit preşedintelui asociaţiei, Nicuşor Dan, este al 30-lea proces câştigat de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul