Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de aproape 60 de milioane de euro, de la Colterm, au ajuns pe final: Timişoara este singurul oraş din ţară care se aliniază normelor de mediu din UE

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Primăria Timişoara se află la finalul implementării proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare, realizat cu o finanţare de aproape 60 de milioane de euro

Ca urmare a investiţiei în infrastructură cerută de Uniunea Europeană, Timişoara este singurul oraş din România care s-a aliniat la standardele europene în ce pe priveşte protecţia mediului.

Cu această ocazie se va reduce considerabil emisiile de dioxid de sulf şi oxizi de azot, care depăşesc limitele maxime admise, dar se va îmbunătăţi şi eficienţa energetică a sistemului de încălzire.

“Vom pune la punct partea de denoxare şi desulfurare, pentru a rămâne pe piaţa energiei cu ajutorul combustibilului solid. Timişoara este singurul oraş care rămânem pe piaţă. Alte oraşe nu au accesat fonduri, precum Arad, Deva, Bihor, la Braşov şi Bacău s-a închis deja. Avem combustibil ieftin pe piaţă. Raportul dintre combustibilul solid (cărbune) şi cel gazos este de trei ori mai mic. Viitorul este un sistem să ardem cobustiblii cei mai ieftini din ţară. Vom avea şi alte surse, 10 la sută vom obţine prin arderea deşeurilor”, a declarat Petriucă Pampu, directorul Colterm.

Valoarea totală a investiţieie este de peste 255 de milioane lei (57 de milioane de euro), din care suma nerambursabilă de la UE este în jur de 120 de milioane lei, 106 milioane sunt de la bugetul de stat şi aproape 30 de milioane de lei din bugetul local.

S-au retehnologizat pompele de transport termoficare, retehnologizarea a două cazane de apă fierbinte, cât şi trei cazane de abur. S-a montat şi o instalaţie nouă de desulfare la CET, iar în acest moment se fac probe la rece, iar personalul este instruit.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 55 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 3 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum 2 ore
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°