Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost numit, de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor întrunită în data de 10 iunie, în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al producătorului de cabluri Romcab SA Târgu-Mureş.
Mandat până în iunie 2014
Sebastian Vlădescu îl înlocuieşte astfel pe olandezul Dionysius Augustinus Martinus Maria Metzemaekers, care a solicitat revocarea din funcţia pe care o deţinea din aprilie 2012. Conform deciziei acţionarilor, mandatul lui Sebastian Vlădescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romcab SA Târgu-Mureş este valabil începând cu data de 10 iunie 2013, până la data de 1 iunie 2014.
Fost ministru în două guverne
În vârstă de 55 de ani, Sebastian Vlădescu este de profesie economist şi a îndeplinit de două ori funcţia de ministru al Finanţelor, în perioada 2005-2007 în Guvernul Tăriceanu şi între decembrie 2009 – septembrie 2010 în Guvernul Boc II. A absolvit studii universitare la Facultatea de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1983) şi apoi studii postuniversitare în specializarea “Pieţe de capital, învestiţii directe”, organizate de Merrill Lynch (1997). După absolvirea facultății, a lucrat ca economist, însărcinat cu recuperarea creanțelor, la COS Târgovişte (1983) și economist, însărcinat cu derularea de programe de investiții, achiziții, plăți către furnizori, la IRVMR București (1983-1990). După decembrie 1989, intră în sectorul privat ca actionar și director financiar la următoarele companii: Gas Prod Com SRL București (1990-1992), Comp Banc SRL București (1992-1994) și Medist SA București (1994-1997), ocupându-se de coordonarea activităților de marketing și financiar-bancare, finanțări, plăți și operațiuni valutare.
Zoltan Prosszer, back in business
În cadrul aceleiaşi adunări, fostul preşedinte al Consiliului de