Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 60 de morţi în India, din cauza musonului

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Peste 60 de persoane au murit sau au fost date dispărute în nordul Indiei, în timp ce alte câteva mii au rămas izolate, din cauza ploilor torenţiale aduse de un muson timpuriu, au anunţat autorităţile marţi, potrivit Mediafax.

Elicoptere militare au fost chemate să recupereze locuitorii şi pelerinii blocaţi în statul Uttarakhand, în apropiere de Himalaya, unde numeroase case şi drumuri au fost măturate de inundaţii şi de alunecările de teren.

"Noi nu putem să confirmăm numărul morţilor deoarece majoritatea liniilor de comunicaţie sunt întrerupte de-a lungul statului", a declarat Yashpal Arya, ministrul pentru catastrofe naturale. "Dar cel puţin 60 de persoane au murit fără îndoială şi 50.000 sunt blocate".

Nivelul apelor râurilor şi fluviilor continuă să urce, blocând străzile şi sute de pelerini care se îndreptau spre locurile de cult hinduse, potrivit oficialilor locali.

Noi ploi îngreunează operaţiunile de ajutor din Uttarakhand. Echipele de intervenţie de urgenţă campează în oraşul de pelerinaj Haridwar, aşteptând să ajungă pe cale aeriană în sectoarele cele mai afectate din regiune.

Imaginile televizate prezintă o statuie gigantică a divinităţii Shiva înconjurată de apele învolburate ale unui râu ieşit din matcă, la Rishikesh, tot în statul Uttarakhand.

"Situaţia nu este strălucită. Meteorologii au previzionat că ploile vor continua cel puţin trei zile", a declarat pentru televiziune Amit Chandola, un responsabil din cadrul guvernului local.

În statul vecin Himachal Pradesh, cel puţin opt persoane ar fi murit, potrivit unui poliţist contactat de AFP.

În apropiere de frontiera tibetană, a nins în mai multe sate, un fapt neobişnuit pentru acest sezon, izolând păstorii şi turmele lor, a declarat şeful unui sat luni.

Sectorul agricol, sursă de venit pentru milioane de indieni, depinde de muson, care acoperă puţin cât

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 18 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 13 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Coreea de Sud anunţă un plan de sprijin de 17,5 miliarde de euro pentru industria semiconductorilor. Un "mega-cluster de semiconductori" construit la periferia Seulului va deveni cel mai mare complex de producţie de semiconductori din lume

News.ro acum o ora
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a anunţat joi un nou plan de sprijin în valoare de aproximativ 17,5 miliarde de euro pentru a consolida industria de semiconductori a ţării, un sector strategic aflat în centrul unei bătălii mondiale, relatează

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum 45 minute
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Doi răniţi după un accident între un trailer cu maşini şi un camion de marfă

Press Alert acum o ora
< p> Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident între un trailer care transporta mașini și un camion de marfă, pe DN 6, în zona localității Armeniș, județul Caraș-Severin. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°