Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rețeta belgiană contra evaziunii: Sancțiuni drastice și informatizarea veniturilor

Publicat in Jurnalul, marți 18 iunie 2013 ·

Un sistem informatizat care centralizează toate veniturilor, controale periodice, sancțiuni drastice și educarea contribuabililor. Acestea sunt măsurile prin care Belgia ține în frâu evaziunea fiscală, un model care ar putea fi aplicat și în România. Cu toate acestea, Beatrice Man, atașat economic și comercial în cadrul Ambasadei Belgiei la București, este convinsă că nu există vreo țară în care fenomenul să fi fost eradicat în totalitate. Doar proporțiile sunt diferite, după cum ne-a spus oficialul, în cadrul unui interviu acordat pentru Income Magazine.

Income Magazine: Care sunt măsurile concrete pe care le-a adoptat Belgia pentru combaterea evaziunii fiscale?

Beatrice Man: În primul rând, Belgia deține un sistem informatizat performant de control al veniturilor care centralizează toate datele, recoltate- primite, de la angajatori, bănci, notari, precum și cu cele primite de la contribuabili, respectiv declarațiile fiscale personale. O altă măsură adoptată de Belgia o reprezintă controalele sistematice și foarte serioase și apoi penalizarea drastică a celor ce se fac vinovați de fraudă fiscală.

Income Magazine: Care au fost rezultatele aplicării acestor măsuri?

Beatrice Man: Nu pot cuantifica rezultatele însă pot afirma că, grație acestor măsuri, contribuabilii sunt foarte atenți în declararea veniturilor. Nu cred că este vorba doar de conștiință, ci și de conștientizarea faptului că, în caz contrar, repercusiunile se pot dovedi mult mai costisitoare decât o declarare onestă a veniturilor.

Income Magazine: În opinia dumneavoastră, ce măsuri ar trebui să ia România pentru a limita evaziunea fiscală?

Beatrice Man : În primul rând să creeze un organism de control apolitic, competent, serios și incoruptibil. Apoi să ia măsuri de educare a contribuabililor și informarea transparentă a acestora în legătură cu modal

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum o ora
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 45 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 5 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°