Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV ONLINE. Călătoria spirituală a yoginei lui „Grieg” la bordelul din Turcia

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

„Evenimentul zilei” publică un document senzațional care arată în ce stare au fost aduși mai mulți cursanți yogini, membri ai școlilor coordonate de Gregorian Bivolaru. Primăria din Copenhaga (Danemarca) a oprit fi nanțarea unui centru yoga afi liat MISA

Detalii stupefiante apar din anchetele în care au fost cercetaţi Gregorian Bivolaru şi yogini din Mişcarea de Integrare în Absolut (MISA). Liderul Mişcării a fost găsit vinovat pentru act sexual cu un minor în formă continuată. „Evenimentul zilei” publică o scrisoare trimisă acestuia de una dintre fostele yogine MISA, Valeria Bertescu. Tânăra voia să ţină postul Damar tantra – numai cu apă şi urină, până de Paşti, şi voia să fie scutită de la muncă, timp de o lună. Ea lucra la tipografia unei societăţi afiliate MISA. Valeria se angaja să recupereze orele pierdute făcând norma dublă după Paşti. Rezoluţia lui Bivolaru a venit prompt: „DA - numai 14 zile cu scutire de normă în perioada respectivă”.

Eliberare prin dăruire absolută

Valeria a povestit procurorilor cum a fost păcălită de liderii MISA şi cum a ajuns prostituată în Turcia. „Mi se spusese că esenţa yoga este constituită de tantra yoga, ştiam că nu pot ajunge la eliberare decât prin dăruire absolută şi necondiţionată de maestru (n.r. Gregorian Bivolaru). Mi s-a spus ca face parte din destinul meu, karma yoga, să muncesc pentru alţii absolut necondiţionat, fără să aştept recompensare de pe urma muncii mele.Acelaşi lucru mi l-a spus mai târziu şi „Grieg”. Eugen Mîrtz (n.r. unul din membrii fondatori ai MISA) mi-a spus ca tantra yoga se practica şi în India, unde yoghinele se prostituează pentru maestru….Pe acest fond de îndoctrinare am fost de acord să merg în Turcia să mă prostituez, urmând ca banii obtinuţi să îi dau lui Eugen Mîrtz,” a fost declaraţia tinerei.

„Închisoarea” Suedia

Gregorian Bivolaru (61 de ani) este dat în urmărire gen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 3 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 5 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 5 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 10 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 10 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°