Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţia mai face un pas spre distrugerea secretului bancar

Publicat in Capital, miercuri 19 iunie 2013 ·

Camera superioară a parlamentului elveţian a aprobat - cu 26 de voturi pentru şi 18 împotrivă - legea pentru ratificarea acordului fiscal dintre Statele Unite ale Americii şi Elveţia, care ar urma să permită reglementarea situaţiei băncilor elveţiene pe teritoriul SUA, transmite EFE.

'Lex USA' - numele dat în Elveţia acestei legi cerute de Statele Unite pentru a soluţiona conflictul fiscal dintre băncile elveţiene şi justiţia americană, care le suspectează de ajutor acordat evaziunii fiscale - este o lege fără precedent în dreptul internaţional, notează France Presse.

Concret, Washingtonul i-a impus Bernei acum o lună un 'program unilateral' privind reglementarea chestiunii băncilor elveţiene care i-au ajutat pe contribuabilii americani să fraudeze fiscul. Guvernul elveţian, care şi-a dat acordul, a spus doar că acest program trebuie să intre în mod obligatoriu în vigoare la 1 iulie 2013, la cererea americanilor. De la acea dată, va curge un termen de 12 luni în cadrul căruia băncile elveţiene, în colimatorul justiţiei americane, vor putea coopera.

Membrii Consiliului Statelor înţeleg că băncile elveţiene trebuie să-şi poată reglementa o dată pentru totdeauna problemele 'din trecut' cu SUA şi că, pentru aceasta, este nevoie de o soluţie rapidă prevăzută de lege. Ei au votat din nou în favoarea legii pe care parlamentarii din camera inferioară (Consiliul Naţional) au respins-o marţi cu o largă majoritate. Membrii Consiliului Naţional trebuie să se pronunţe din nou pe această temă. Dacă divergenţa se va menţine, legea va fi definitiv respinsă.

Acordul este opţional pentru bănci, care vor decide dacă îl acceptă sau nu. Băncile vor trebui să plătească singure eventualele amenzi ce le vor fi impuse, fără vreo contribuţie a statului elveţian.

Potrivit experţilor, asupra băncilor elveţiene apasă ameninţarea unei amenzi record de circ

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 52 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum o ora
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 6 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 3 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 38 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 3 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 7 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 3 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

20°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°