Toate cele trei gimnaste nominalizate pentru a face parte din echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 sunt legitimate la CNS CSŞ „Cetate” Deva, a anunţat, Federaţia Română de Gimnastică.
Competiţia se va desfăşura în Olanda, la Utrecht, în perioada 14–19 iulie, iar reprezentantele gimnasticii feminine româneşti vor fi Andreea Iridon, Laura Jurcă şi Mădălina Blendea. Cele trei gimnaste de la CNS CSŞ „Cetate” Deva s-au clasat exact în această ordine pe podiumul concursului de individual compus al junioarelor II din cadrul Campionatului Naţional pe Echipe, derulat la finalul săptămânii trecute la Oneşti. Născute în 1999, Andreea Iridon, Laura Jurcă şi Mădălina Blendea au vârsta regulamentară pentru a participa la competiţia olimpică a tineretului european. La competiţia naţională de la Oneşti, Andreea Iridon a confirmat rezultate valoroase obţinute la competiţiile internaţionale din prima jumătate a anului şi a fost lideră cu un punctaj de 58.550.
Andreea a obţinut o notă excelentă, chiar şi pentru senioare, 15.975, la bârnă şi a mai avut două note valoroase la paralele (14.750) şi sol (14.525). Şi Mădălina Blendea s-a remarcat la bârnă, având o notă de 15.250, în vreme ce Laura Jurcă a avut cea mai bună notă din concurs la sărituri. Cele trei sportive de la CNS CSŞ „Cetate” Deva vor fi supervizate la competiţia din Olanda de antrenorii Cristian Moldovan şi Adela Popa (şi ea de la Cetate), iar Adela Popa va face parte şi din brigada de arbitre.
Toate cele trei gimnaste nominalizate pentru a face parte din echipa României la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013 sunt legitimate la CNS CSŞ „Cetate” Deva, a anunţat, Federaţia Română de Gimnastică.
Competiţia se va desfăşura în Olanda, la Utrecht, în perioada 14–19 iulie, iar reprezentantele gimnasticii feminine româneşti vor fi Andree