Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica Greco-Catolică cere să fie trecută în Constituţie la constituirea şi modernizarea statului

Publicat in Mediafax, miercuri 19 iunie 2013 ·

Biserica Greco-Catolică cere să fie menţionată în Constituţie la articolul privind rolul Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale "în constituirea şi modernizarea statului român", solicitând totodată ca libertatea religioasă să fie definită "urmând exemplul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului".

Cele două amendamente sunt menţionate într-o scrisoare trimisă miercuri de liderul Bisericii Greco-Catolice, cardinalul Lucian Muresan, lui Crin Antonescu, preşedinte al Comisiei Parlamentare de revizuire a Constituţiei.

"Dacă viitoarea Constituţie se doreşte a fi un document istoric care să vorbească despre aportul adus de unele instituţii la constituirea şi modernizarea statului român, Biserica Greco-Catolică nu poate fi exclusă dintre acestea. Fără Biserica Greco-Catolică, Statul Român, identitatea naţională şi limba română în formele pe care le cunoaştem astăzi nu ar fi existat", spune cardinalul Lucian, în argumentarea primului amendament, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În scrisoarea trimisă lui Antonescu se arată că, în cazul în care viitoarea Constituţie sau preambulul acesteia va conţine articolul "România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale", acesta să fie completat astfel: "România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea statului român, al Bisericii Ortodoxe, Bisericii Greco-Catolice şi al celorlalte culte religioase, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale".

În acest context, cardinalul Lucian face, în scrisoare, o incursiune istorică pornind de la episcopul greco-catolic Inochentie Micu Clain, care a introdus "pentru prima dată termenul de «naţiune română» la 1737", continuând cu Şcoala Ardeleană, care a "format conştiinţa naţională românească", înlocuirea de cătr

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 28 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Nouă candidaturi depuse până acum pentru preşedinţia USR – Deputatul Cristian Seidler, activistul Radu Hossu şi primarul Elena Lasconi, pe listă / Unul dintre candidaţi, din diaspora - LISTA

News.ro acum 2 ore
Nouă persoane şi-au depus candidatura pentru preşedinţia USR, până duminică seară, între acestea fiind primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, deputatul Cristian Seidler şi activistul Radu Hossu. De asemenea, unul dintre candaţi este din diasp

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°