În luna mai, închiderea de către Friesland a unităţii de producţie de la Ţaga (unde se producea caşul “Năsal”) a făcut oarece vâlvă. Conform “Ziua de Cluj”, Friesland va închide şi unitatea de producţie a Napolact din Cluj (fabrica din comuna Baciu), informaţie confirmată şi de autorităţile locale. O parte din tehnologie şi dintre cei 300 de angajaţi ar urma să fie relocaţi la fabrica din Târgu Mureş. Lovitura cea mai dură o primesc însă sutele de mici fermieri care livrau lapte pentru Napolact. Ideea că aceştia vor continua să producă pentru Napolact e o iluzie (cel mai probabil, de ochii lumii, Friesland va mai achiziţiona o vreme lapte de la ei, dar, îmi permit să anticipez că povestea cu “relocarea” e mai mult o perdea de fum – pentru a evita o procedură de restructurare – în fapt, fiind vorba ,ai degrabă de o reducere a activităţii).

Până la urmă, privatizarea Napolact se dovedeşte o altă poveste a succesului investiţiilor străine în România. A succesului pentru ei. După cumpărarea (în 2004) a Napolact de către Friesland, investiţiile majore s-au făcut mai mult în imagine/publicitate, în ceea ce se cheamă “brand”. Iar “brandul” nu ţine de un loc anume. “Brandul” e o valoare în sine (de piaţă) mai mare chiar decât cea a produselor. Desigur, calitatea (scăderea ei) nu e o problemă pentru Friesland (fiind regăsită ca “eficienţă” şi “creştere a productivităţii” în contabilitatea companiei). La fel cum nu e o problemă eventuala pierdere de către Napolact a unei cote de piaţă, atâta vreme cât (mai ales după fuziunea din 2009 între Friesland şi Campina) deţine alte mărci intrate “în joc” (Milli, Oke, Completa, Dots şi Campina).

Că brandul Napolact va continua să supravieţuiască pe piaţa autohtonă (la câte milioane de euro s-au “investit” în imagine e de presupus că nu se va renunţa chiar aşa uşor la el) nu-i va încălzi însă cu nimic pe sutele de mici fer