Cunoscutul scriitor Alexandru Mironov şi astronomul Cătălin Beldea s-au aflat, la sfârşitul acestei săptămâni, la Băile Herculane, unde s-au întâlnit cu profesori de fizică şi chimie din judeţul Caraş-Severin, cu elevi, dar şi cu turişti aflaţi în staţiune.
Cei doi au ajuns în staţiunea de pe Cerna la invitaţia omului de afaceri Ionel Catrinoiu, proprietarul Hotelului Diana, care a fost şi gazda evenimentului. Cei doi au vorbit, în cadrul conferinţei „Ştiinţă şi tehnică la Băile Herculane“, despre „ceea ce fac savanţii Europei“.
„Le povestesc despre cum ticăie maşinăria lumii, pentru că acest lucru trebuie urmărit în permanenţă, deoarece mereu sunt schimbări. În fiecare lună sunt invitat pe continent, de către Asociaţia Europeană a Jurnaliştilor de Ştiinţă, care mă obligă să povestesc mai apoi acasă, pe limba mea, ceea ce fac savanţii Europei. Acum, la Herculane, de exemplu, le-am spus copiilor despre ce au ei de făcut în următorul milion de ani“, a explicat profesorul Alexandru Mironov. Cătălin Beldea, realizatorul rubricii „Astronomie“ a revistei „Ştiinţă şi Tehnică“ şi unul dintre protgaoniştii Eclipser I, a povestit despre aventura lansării unui balon din nord -estul Australiei, la o altitudine de 25 km, pentru realizarea de fotografii care să surprindă eclipsa totală de soare din 14 noiembrie 2012. Cătălin Beldea a prezentat şi o serie de astrofotografii, printre care şi cea realizată în cadrul expediţiei „Eclipsa de la miezul nopţii, eclipsă în Laponia“, desfăşurată în Finlanda între 30 mai şi 30 iunie 2011, fotografie care a câştigat distincţia 'NASA Astronomy Picture of The Day'. La finalul expunerilor ing. Dorin Bălteanu a expus pe scurt istoria Băilor Herculane, ajutat de o prezentare Power Point.
Programul întâlnirii de la Herculane a cuprins şedinţe de observare astronomică şi fotografii astrale cu aparatură profesională. „Copiii, în spec