Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou test de sânge poate să detecteze CANCERUL ORAL cauzat de boli cu transmitere sexuală

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 iunie 2013 ·

Anticorpii pentru un virus transmis pe cale sexuală, asociat cu un risc ridicat de cancer bucal şi oral, pot fi detectaţi cu ajutorul unui nou test sangvin, cu mulţi ani înainte de declanşarea acestor tipuri de cancer, au anunţat cercetătorii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Mediafax.

Autorii acestui studiu, publicat în Journal of Clinical Oncology, afirmă că descoperirea lor ar putea fi utilizată în viitorul apropiat pentru depistarea anticorpilor pentru virusul papiloma uman (HPV), ajutându-i astfel pe medici să identifice acele persoane care prezintă un risc ridicat de a se îmbolnăvi de cancer oral, informează Reuters.

"Până acum, nu se ştia dacă aceşti anticorpi erau prezenţi în sânge înainte ca boala, cancerul, să devină detectabilă din punct de vedere clinic", a declarat Paul Brennan de la International Agency for Research on Cancer (IARC), organism afiliat OMS, coordonatorul acestui studiu.

"Dacă rezultatele vor fi confirmate, vor putea fi construite instrumente viitoare de analiză medicală pentru detectarea timpurie a bolii", a adăugat el.

Deşi oamenii de ştiinţă ştiu de multă vreme că HPV cauzează cancer cervical şi alte tipuri de cancer genital, acest virus se face vinovat şi de apariţia unui număr tot mai mare de tipuri de cancer bucal şi oral, în special în rândul bărbaţilor.

Cancerul oral, cancerul cerebral şi cancerul gâtului sunt în mod tradiţional asociate cu fumatul excesiv şi cu consumul de alcool, dar, pe parcursul ultimelor decenii, numărul acestor boli a crescut dramatic, în special în Europa şi în America de Nord.

Paul Brennan consideră că această creştere a fost cauzată probabil de infecţiile cu HPV şi de o modificare a preferinţelor oamenilor în domeniul practicilor sexuale, în special de creşterea preferinţelor pentru sexul oral.

Potrivit datelor IARC, aproximativ 30% din totalul c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 5 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 5 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 6 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 10 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 8 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°