Până la 1 Decembrie 1918, politica şi jurnalismul erau apanajul elitelor patriotice, dar după realizarea visului de veacuri al românilor de pretutindeni de a avea o singură patrie, grija faţă de cultivarea valorilor perene ale entităţii naţionale s-a diminuat, iar nenorocirile s-au abătut îndată asupra României.
Iată de ce nu poţi asista pasiv la aplauzele unor jurnalişti, analişti politici, politicieni, cândva oameni integri, care, ambetaţi acum de duhul politichiei partizane, au ajuns să juiseze la orice act sau încercare a străinilor de lezare a staturii şi a intereselor României, a suveranităţii sale. Ceea ce, să recunoaştem, nu se mai întâmplă niciunde în statele Uniunii Europene.
Politica devine un joc riscant
E suficient să reamintim cutremurul prin care a trecut UE după anunţarea unor măsuri de limitare sau de cedare a suveranităţii naţionale ca să ne dăm seama că a fi totuşi jurnalist ori politician în România presupune asumarea câtorva minime responsabilităţi. Asta dacă vrem să mai avem măcar o umbră de respect din partea partenerilor noştri, nu doar europeni, şi a concetăţenilor.
A se observa că este principala cauză care a măturat de pe prima scenă politică un partid şi pe corifeii săi fiindcă, în momentele mai dificile pentru ţară, au plecat capul fără să le-o ceară absolut nimeni, singura raţiune fiind adăpostul politic. Or o astfel de protecţie a Înaltelor Porţi nu a fost niciodată privită cu respect de către concetăţeni. Este adevărat şi că, prin jurământ cu mâna pe Sfânta Scriptură şi pe Constituţie, fiecare politician ales în Parlament şi în consilii locale, fiecare demnitar, cu toţii s-au angajat nesiliţi de nimeni să apere cu toată fiinţa lor „suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României”.
Ce e valabil în Occident e condamnabil în România?
Vi-i imaginaţi cumva pe