Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niveluri ridicate de elemente radioactive în apa subterană la Fukushima

Publicat in Mediafax, miercuri 19 iunie 2013 ·

Operatorul centralei avariate Fukushima a anunţat miercuri că s-au descoperit niveluri foarte ridicate de elemente radioactive (stronţiu 90 şi tritiu) în apa subterană acumulată în zona de lângă reactoare.

Exploatantul, Tokyo Electric Power (TEPCO), a detectat 500.000 de becquereli de tritiu în litrul de apă şi 1.000 de becquereli de stronţiu 90 în litrul de apă, în lichid prelevat în apropierea clădirii în care se află turbina reactorului numărul 2 al complexului atomic, spre mare.

Nivelul de tritiu relevat (echivalent cu 500 de becquereli pe centrimetrul cub) este de opt mai mare decât limita legală stabilită pentru apa mării, iar cel al stronţiului 90 (1 becquerel pe centrimetrul cub) este de 30 de ori mai mare.

"Există o mare probabilitate ca aceste niveluri să fie cauzate de o scurgere anterioară provenind de la incinta unei pompe", a anunţat TEPCO într-o conferinţă de presă specială, miercuri dimineaţa.

Apa este acumulată acolo unde a fost prelevată şi nu a curs mai departe, potrivit TEPCO.

"Continuăm aceste controale şi vom adopta dispoziţii în vederea evitării scurgerilor (acestei ape contaminate) în mare", a adăugat operatorul, potrivit căruia, pentru moment, măsurătorile efectuate dovedesc că nu au avut loc scurgeri în Oceanul Pacific, aflat în apropiere.

Centrala Fukushima Daiichi a fost devastată de un cutremur urmat de un tsunami la 11 martie 2011, în nord-estul arhipelagului.

Întreruperea alimentării cu electricitate, în haosul care a urmat cutremurului, a condus la oprirea sistemelor de răcire a combustibilului, care s-a topit, în trei dintre cele şase reactoare ale instalaţiei.

Aproximativ 3.000 de muncitori aflaţi la faţa locului descoperă puţin câte puţin amploarea pagubelor, depunând eforturi ca probleme ce apar în mod frecvent să nu genereze o situaţie incontrolobilă. Dacă ţi-a plăcut articolul,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum o ora
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Fetiţă de 10 ani, în comă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici / Femeia a stropit în locuinţă, dar şi hainele copiilor

News.ro acum 26 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. Medicii spun că starea pacientei s-a ameliorat

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum 2 ore
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum o ora
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°