Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferte de joburi pentru absolvenţii din 2013

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

Până pe 15 august, Hipo.ro organizează un târg virtual de recrutare pentru absolvenţi în cadrul căruia vor fi disponibile 200 de posturi entry-level, programe de internship & management trainee.

Evenimentul aflat la cea de-a şaptea ediţie, se adresează, in special, absolvenţilor din promoţia 2013 de la ciclul de licenţă şi masterat din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, dar şi altor absolvenţi şi tineri profesionişti din ţară dornici să se angajeze în această vară.

Activităţile extracurriculare, luate în considerare

Cele peste 20 de companii oferă tinerilor posibilitatea de a aplica la oportunităţi de carieră din domeniile: financiar-bancar, IT si BPO (outsourcing) “Angajatorii cer studii economice sau tehnice, alături de cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, cât şi pentru programe de trainee, pentru care angajatorii au în vedere rezultatele academice foarte bune, implicarea în activităţi extracurriculare, proiecte ale ONG-urilor, studii Eramus. De exemplu există companii care au programe dedicate exclusiv absolvenţilor din top 5% ca rezultate academice” a declarat George Samoilă, project manager, târgul virtual Hipo.ro pentru absolvenţi.

Ce companii participă

Printre companiile participante se numără: IBM, Leoni Wiring Systems, Webhelp, Mondelez Romania, Futures First, ProCredit Bank, Zentiva, Honeywell, AMIQ, Libra Internet Bank, Freescale Semiconductor Romania, Brainspotting, Essensys Software Solutions, G2Travel, Ro Planet, Xerox, Olotels, GDF SUEZ Energy Romania, Rewe Group – Penny Market, OC Prod Group, Deloitte.

Cei interesaţi să aplice sunt invitaţi să viziteze standurile companiilor. Oportunităţile de angajare vor fi actualizate până pe 15 august pe pagina dedicată proiectului.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°