Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula şi-a intrat în drepturi în Capitală: 44 de persoane au căzut în stradă în ultimele 24 de ore din cauza căldurii

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Din cele 659 de intervenţii de urgenţe înregistrate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), 126 de cazuri au fost de liotimii şi sincope, a anunţat purtătorul de cuvânt al SABI, Alis Grasu. Din cauza condiţiilor meteo severe numărul echipajelor de intervenţie a fost suplimentat.

44 de bucureşteni au leşinat în locuri publice în ultimele 24 de ore, interval în care Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) a avut 659 de intervenţii la urgenţe, dintre care 126 în cazuri de lipotimii şi sincope, a declarat, managerul SABI, doctor Alis Grasu, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, la SABI au fost 1.166 solicitări, faţă de 1.273 în intervalul precedent, când indicele de confort termic a atins pragul critic.

Din totalul solicitărilor înregistrate în ultimele 24 de ore, mai mult de jumătate au fost pentru urgenţe, în 126 de cazuri fiind vorba despre lipotimii şi sincope.

Managerul SABI a precizat că, date fiind temperaturile ridicate din aceste zile, numărul echipajelor de intervenţie a fost suplimentat, luni fiind trei în plus, iar marţi, două.

Pe aceeaşi temă:

Căldură mare! Ghid de supravieţuire pe timp de caniculă

Primăria Generală ia primele măsuri anticaniculă: 14 corturi cu apă şi medicamente vor fi amplasate în Capitală

Prognoza meteo pe trei luni: vom avea o vară caniculară şi secetoasă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 55 minute
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum 37 minute
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

LOCALE. Până la ora 8:00 au votat 362.012 de alegători

Gandul acum 12 minute
Din datele furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă reiese că, până la ora 8:00, au votat, la alegerile locale, 362.012 de alegători. Se observă o diferență considerabilă între numărul de voturi la „locale” și cele pentru „europar

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum 41 minute
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

ALEGERI 2024 - Premierul Ciolacu: Am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României

News.ro acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autost

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 8.30, la Constanța

Ziua Constanta acum 18 minute
Duminică, 09 iunie 2024 marcheză ziua în care au loc alegerile Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, pentru cei aproape 19 milioane de alegători aşteptaţi să-şi desemneze, la urne, reprezentanţii în Parlamentul European, dar şi prima

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

23°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°