Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta dă liber la ANGAJĂRI în sistemul BUGETAR

Publicat in Romania Libera, joi 20 iunie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri seara, că Guvernul va introduce de săptămâna viitoare regula de angajare de 1 la 1 în sistemul bugetar, informează Mediafax. Noua regulă se va aplica în primul rând în sănătate şi educaţie.

"Săptămâna viitoare o să adoptăm ordonanţa prin care desfiinţăm toate posturile neocupate şi introducem posibilitatea de angajare 1 la 1. Acum este 1 la 7 din cauza creşterii de personal. Deci, practic, de săptămâna viitoare, la orice post eliberat se poate angaja o nouă persoană, în primul rând în sănătate şi educaţie, dar şi pentru poliţie vom face acelaşi lucru ", a spus Ponta la Antena 3.

În luna mai, premierul a arătat că regula de angajare în sistemul bugetar a unei singure persoane la şapte posturi vacantate va fi abrogată când va exista un consens pentru desfiinţarea posturilor neocupate, acord care nu există deoarece eliminarea acestor posturi va conduce şi la "căderea" şefilor de direcţie.

În 2009, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate, excepţii fiind acceptate doar pentru funcţiile de conducere, înalţi funcţionari şi administraţii subdimensionate.

Interdicţia a fost prelungită anual, până în prezent.

În urma ultimelor negocieri cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul a decis să continue şi în următorii ani să reducă numărul de salariaţi în sectorul public, prin angajarea unei singure persoane la şapte posturi vacantate, sistem care va fi însă aplicat cu mai multă "flexibilitate" în principal în educaţie şi sănătate, pentru ca blocajele generate de lipsa de personal să fie eliminate.

La finele anului trecut, fostul ministru al Finanţelor Florin Georgescu declara că unele ministere sau instituţii ar pute

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 6 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 5 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 9 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 7 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 9 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 5 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 5 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°