Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţa Anticorupţie solicită repetat informaţii de la procurori privind condamnarea lui Guma

Publicat in Adevarul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Alianţa Anticorupţie solicită repetat Procuraturii Generale informaţii despre măsurile întreprinse referitor la condamnarea deputatului democrat Valeriu Guma, în România, la doi ani de închisoare. Într-un comunicat de presă al alianţei se menţionează că aceasta a solicitat Procuraturii informaţii încă în aprilie curent, însă nu a primit răspuns, motiv pentru care scrisoarea a fost din nou depusă.

Alianţa Anticorupţie remarcă importanţa exprimării prompte a atitudinii corecte şi echidistante de către Procuratura Generală faţă de astfel de fenomene. „Solicităm repetat să ne comunicaţi care au fost acţiunile întreprinse de către Procuratura Generală în vederea intentării, în sensul Legii despre statutul deputatului în Parlament, a procedurii de ridicare a imunităţii demnitarului condamnat la pedeapsă privativă de libertate. De asemenea, solicităm, în contextul prevederilor Legii cu privire la petiţionare, informarea asupra măsurilor preconizate a fi întreprinse vis-a-vis de problema abordată şi de rezultatele examinării prezentei cereri”, se menţionează în scrisoarea remisă de Alianţa Anticorupţie.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, în cancelaria instituţiei a ajuns o singură scrisoare care vizează persoana lui Valeriu Guma. Aceasta a fost înregistrată la 18 iunie. Altă scrisoare din partea Alianţei Anticorupţie nu a parvenit, transmite IPN.

Valeriu Guma a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Condamnarea a fost aplicată de către Curtea de Apel Bucureşti, conform unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

Democratul susţine că este neviniovat şi este gata să se adreseze la CEDO.

Alianţa Anticorupţie este o uniune de organizaţii neguvernamentale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 2 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 35.34%, PNL - 29.35%, AUR - 9.95% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 36 minute
PSD a obţinut 35.34% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, după alegerile de duminică, urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi Alianţa PSD-PNL, după centralizarea 21 dintre cele 41 de circumscripţii electorale. Potrivit BEC,

Judeţul Vâlcea, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 24 minute
„Fenomene avertizate - grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică de peste 70...90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice”, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Potrivit ANM, zonele vizate

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum 24 minute
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 2 ore
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Circulaţia tramvaielor din Craiova a fost oprită din cauza avertizării Cod roşu de furtună

Mediafax acum o ora
„Am evacuat parcurile şi închidem pasajele. A fost oprită şi circulaţia tramvaielor şi au fost scoase, în schimb, mai multe autobuze în traseu”, anunţă primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. „Avem cod roşu de furtună. Am evacuat parcur

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 2 ore
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 3 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°