După ce am aflat, cu o evidentă mândrie, că avem un centru care rivalizează cu Versailles, ne-am mai liniştit! Măcar pentru că o parte dintre noi, ieşenii, trăim tot mai mereu cu sentimentul că supravieţuim într-un fel de hibrid urban, ceva între şantier improvizat la întâmplare, groapă de gunoi şi târg antebelic plin de praf, înecat de noroaie la prima ploaie mai serioasă. Cum observa cineva cu mult mai mult spirit, capitala Moldovei, altfel viitoarea fostă capitală europeană, nu e de fapt decât un târg aflat undeva pe lângă Podu Iloaiei...

Cu toate acestea, mulţi dintre cei care ne vizitează oraşul, câteva ore sau chiar câteva zile, nu doar dintr-o amabilitate convenţională, apreciază Iaşul ca fiind surprinzător, chiar neaşteptat de frumos. Sigur că orice musafir nu poate fi decât amabil şi politicos, mai ales atunci când oaspeţii percep Iaşul după ce au văzut doar centrul iar cei care vin aici pentru prima dată, nu au nici termen de comparaţie, pentru ei aşa e oraşul. Iar când consideri că Iaşul se reduce la spaţiul dintre Palatul Culturii, Trei Ierarhi, Piaţa Unirii, Universitate şi Copou, la priveliştea de ilustrată idilică de la Bucium, la umbra teraselor de la Ciric şi o eventuală probă de ospitalitate la Bolta Rece, sigur că oraşul pare frumos! Deşi realitatea ştiută de ieşenii care trăiesc aici este cu totul alta, în cartiere lucrurile stau altfel, în Iaşul de dincolo de centru unde nu au ce căuta turiştii, adevărurile sunt mult mai triste!

Sigur că şi trăitorii în Bularga şi Metalurgiei, Ciurchi şi Manta Roşie, Canta sau Frumoasa, sunt şi ei la fel de contribuabil ca şi ceilalţi ieşeni, sunt plătitori de taxe şi impozite locale şi datorii publice, în contul cărora se pot plimba pietonal prin centru, răcorindu-se la umbra salcâmilor pitici! Deşi s-a făcut mare tapaj despre şoseaua de centură care e de fapt un soi de bretele, parte continuând