Rusia, ale cărei divergenţe cu partenerii săi occidentali au fost deosebit de flagrante în cursul summitului G8 din Ulster, este membră cu drepturi depline, începând din 2012, a acestui grup de ţări dezvoltate, în care a fost invitată progresiv, după prăbuşirea regimului comunist.
"Să fim sinceri, iată ce este, este un G7+1", a declarat luni unul dintre participanţi, premierul canadian Stephen Harper, în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin participa la întâlniri glaciale asupra situaţiei din Siria, ţară al cărei regim îl susţine.
Potrivit unor oficiali britanici, liderii celorlalte şapte ţări membre, şi anume Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite, au luat în calcul inclusiv să semneze o declaraţie separată, exprimând în fapt un dezacord care se extinde şi în alte domenii, ca drepturile omului şi democraţia. Până la urmă, acest lucru nu s-a întâmplat.
Dacă interesele economice şi cooperarea internaţională impun menţinerea celui mai bun ton posibil în relaţii, răsturnarea de situaţie în Rusia - mişcarea de contestare din iarna 2011-2012, calificarea ONG-urilor drept "agenţi străini", cazurile Pussy Riot şi Magniţki - a condus la adâncirea unei prăpăstii între ruşi şi occidentali.
Sleită după prăbuşirea regimului comunist, menţinută pe linia de plutire cu credite de la FMI, dar îndreptată spre Vest şi reforme democratice, Rusia a fost invitată, la începutul anilor '90, ca observator la summiturile G7, un club creat în anii '70 şi având ca principii de bază democraţia şi economia de piaţă.
În 1995, preşedintele Boris Elţîn a participat pentru prima dată la o parte a deliberărilor summitului canadian de la Halifax. Având grijă să îl menajeze în faţa conservatorilor comunişti, inclusiv de riscul unui haos într-o ţară moştenitoare a arsenalului nuclear sovietic, Cele Şapte "mari puteri" nu
