Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateneul şi Opera ies în stradă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 iunie 2013 ·

Timp de zece zile, începând de pe 21 iunie şi până în ultima zi a lunii, muzicieni şi orchestre cunoscute vor susţine concerte în aer liber

Sunt opt ani de când, în Capitală, se desfăşoară Bucharest Music Film Festival. Până în ultima zi a lui iunie, în Piaţa George Enescu vor avea loc concerte, se vor cânta arii celebre, se va dansa, vor fi proiectate înregistrări prestigioase.

Weekend cu „Oră de dans”

În deja cunoscutul spaţiu în aer liber, în care se improvizează o sală de concerte, iar ascultătorii vin cu cel puţin o oră înainte ca să prindă un loc pe scaunele albe din plastic, vineri seara, festivalul va începe cu tradiţionala „Oră de dans”. După cele 60 de minute, Orchestra Sinfonia Bucureşti, primul ansamblu privat înfiinţat în muzica românească după Revoluţie, condusă de dirijorul Florin Totan, le va propune celor care vor înfrunta canicula câteva arii cunoscute şi îndrăgite: „Habanera” (Bizet), „Piraţii din Caraibe” (H. Zimmer), „Summertime” (Gershwin) sau versiunea discorock a Simfoniei a 5-a de Beethoven (B. Holocombe), acestea fiind doar câteva dintre surprizele serii.

Iar pentru cei care vor rezista până târziu în noapte, programul se va încheia cu înregistrarea Simfoniei a 5-a de Anton Bruckner, în interpretarea Filarmonicii din München, condusă de Sergiu Celibidache. Şi în următoarele două seri, vor fi proiectate două filme celebre, sâmbătă „Don Pasquale” de G. Donizetti, iar duminică „Saint Petersburg Night” susţinut de Filarmonica din Berlin, condusă de Zubin Mehta.

Orchestra Naţională Radio, dirijată de Tiberiu Soare, şi soliştii Ana Maria Donose (soprană), Maria Jinga (mezzosoprană), Liviu Indricău (tenor), Daniel Pop (bariton), vor interpreta sâmbătă seara, imediat după Ora de dans, arii cunoscute din Verdi, Mozart, Rossini, Bizet şi Pucini. Duminică, primul weekend al BMFF, se va încheia cu Ceaikovski şi Dvorak, interpre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 17 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 41 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 50 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°