Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Gruia Stoica, câştigătorul CFR Marfă. De la afacerist în satul de romi Toflea la vânzător de dălţi şi operator feroviar. Acum, „regele vagoanelor“

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Gruia Stoica (45 de ani), proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), companie care a câştigat licitaţia pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, s-a născut în comuna Toflea, judeţul Galaţi. El a reuşit să-şi clădească un business solid în industria căilor ferate atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă şi să ajungă la o avere de sute de milioane de euro.

Gruia ocupă poziţia a opta în topul „Forbes 500 Miliardari“, cu o avere estimată la 420-430 de milioane de euro. În „Top 300 Capital“, omul de afaceri ocupă poziţia a zecea, cu o avere estimată la 530-550 de milioane de euro.

În afaceri, Gruia Stoica a adoptat „politica paşilor mărunţi", achiziţionând pachete mici de acţiuni în societăţile pe care le controlează. Şi-a construit imperiul discret, iar acum afacerile sale sunt răspândite de la un capăt la celălalt al ţării.

Gruia Stoica este, de loc, din celebrul sat gălăţean Toflea, localitate cunoscută pentru numeroasele palate cu turnuleţe. Primele afaceri le-a făcut la Toflea, după care s-a mutat la Bucureşti, unde acum îşi au sediul principalele sale companii. Discret în ceea ce priveşte viaţa personală, Gruia Stoica nu frecventează cercurile mondene, preferând să-şi ridice imperiul din umbră.

Gruia susţinea 2010 că, deocamdată, bogăţia nu i s-a urcat la cap.

„Nu sunt genul care să-şi ia limuzină Rolls Royce şi să nu pot să dau colţul cu ea pe drumurile noastre". - Gruia Stoica, proprietarul GFR, în 2010

Conducea, în schimb, o performantă limuzină BMW seria 7, ce poate ajunge şi la preţul de 100.000 de euro. Averea imensă îi permite lui Gruia Stoica să fie şi filantrop. Omul de afaceri îşi ajută semenii, mai ales pe cei din localitatea natală, pentru că, susţinea acesta, nu-şi uită rădăcinile.

Fundaţia sa, care poartă numele satului natal, Toflea, desfăşoară mai multe programe social

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 3 ore
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°