Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un american de 91 de ani din Arizona – campion mondial la haltere

Publicat in Jurnalul, joi 20 iunie 2013 ·

Corespondent Arizona, SUA

Arizona. Locul în care soarele se înalţă pe cerul mereu albastru şi strălucirea lui îţi  aduce zâmbetul pe faţă chiar şi atunci când eşti trist. Oamenii de aici trăiesc mai mult,  sunt scutiţi de anumite boli, iar senectutea parcă nu îşi spune cuvântul.

Guvernatoarea statului, Janice Brewer, peste câteva luni împlineşte 70 de ani. Cel mai de  temut şerif de poliţie din SUA, Joe Arpaio, care deţine din 1992 funcţia de şef al poliţiei peste toată zona metropolei Phoenix, are 81 de ani, iar Sy Perlis din oraşul Surprise, statul Marelui Canion, doboară recordul mondial la haltere (la bench press) la vârsta de 91 de ani.

Asociaţia  “World Association of Benchers and Deadlifters", din care Perlis face parte, înregistrase un record de 61 de kg (135 pounds) în anul 2005. Luna aceasta (iunie, 2013), la o competiţie a asociaţiei mondiale a halterofililor, în Phoenix, nonagenarul din Surprise înregistrează un nou record de 85 de kg (187.2 pounds). Sy Perlis a împins această greutate din culcat de 5 ori, dând dovadă de forţă absolută, depăşind greutatea maximă ce poate fi ridicată de către un nonagenar, la nivel internaţional.

Sy Perlis a început să ridice greutăţi la vârsta de 60 de ani, iar în urmă cu cinci ani s-a înscris în această asociaţie. Preşedintele competiţiei, Gus Rethwisch, a declarat la eveniment că la vârsta la care mulţi evită exerciţiile fizice, Perlis a devenit un atlet. Acesta a mai câştigat titlul de campion la nivel de stat, la categoria 85-89 de ani, în anul

2009 şi titlul de campion mondial în 2010 şi 2011 la categoria 82 de kg (181 Pounds). Soţia lui, Joan, în vârstă de 69 de ani, a declarat pentru ziarul “The Arizona Republic"  că soţul ei o motivează să facă exerciţii fizice în fiecare zi. “Altfel cred că aş fi stat toată ziua în casă, poate m-aş fi uitat la televizor", a spus ac

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 37 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 13 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

"Influencerul lui Dumnezeu" va fi recunoscut ca sfânt, după ce Papa i-a atribuit un al doilea miracol. Ar fi primul din generația milenialilor

Ziare.com acum 27 minute
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol adolescentului italian Carlo Acutis, care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfân

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 45 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°