- Social - nr. 119 / 20 Iunie, 2013 Inegalitatea sociala tot mai accentuata, pe fondul adancirii crizei de sistem, coroborata cu fenomenul bipolarizarii sociale si al inexistentei clasei de mijloc, a condus la un fenomen social cronicizat, cel al frustrarii sociale. Fenomen, care la randul sau se poate constitui intr-un factor cauzal al altor maladii psihice, cum ar fi stresul, anxietatea si depresia, care, in forma lor paroxistica de manifestare, destructureaza personalitatea individuala si sociala, degenerand in tulburari psihocomportamentale deviante si delincvente, in ultima instanta in comportamente suicidare individuale si colective. Un caz, fara precedent, este cel de data relativ recenta, manifestat prin cererea eutanasierii colective a unor membrii ce apartin unui institut de cercetare stiintifica, situati la limita disperari, in antiteza cu acea categorie sociala care a atins pragul opulentei si nesimtirii, adancind acest fenomen generalizat din societatea romaneasca postdecembrista, alaturi de cronicizarea saraciei si a patologiei sociale in general. Pe acest fond al relatiei de cauzalitate dintre inegalitatea sociala, stratificare sociala si fenomenul analizat, o societate devine mai bolnava si in raport cu acest fenomen social desemnat prin frustrare, care, prin inversarea raportului cauza efect, din efect poate deveni cauza, adancind criza morala si societala. Dar inainte de a analiza cauzele si impactul produs in plan social si individual, sa vedem ce este frustrarea, cum o resimtim si cat de daunatoare este in viata psihica individuala, in plan psihosocial si social. Inainte de toate trebuie subliniat faptul ca frustrarea este un fenomen psihosocial complex, manifestandu-se ca atare atat la nivel individual, cat si social, constand intr-o suferinta psihica - latenta sau manifesta, determinata de lipsa unor satisfactii si neimpliniri, pe fondul unor a