Născut în anul 1974, la Rădăuţi, Sandor Zsigmond Papp şi‑a făcut studiile la Satu Mare şi Cluj. Din 1995 este jurnalist, iar din 2005 este coordonatorul departamentului cultural al cotidianului Nepszabadsag de la Budapesta.
- Domnule Sándor Zsigmond Papp, cu câteva luni în urmă v-a apărut la Editura Polirom romanul „Vieţi mărunte”, despre experienţa comunismului românesc. Ce aduce el nou faţă de toate celelalte romane care s-au ocupat de viaţa în comunism? Ni-l puteţi descrie în câteva fraze? - Mi-e foarte greu să răspund fiindcă asta ar însemna că am citit toate romanele care tratează subiectul cu pricina. Şi poate că nu ăsta e rolul meu, să descopăr diferenţele. Eu m-am străduit să descriu cel mai important eveniment al generaţiei mele, schimbarea regimului şi revoluţia, într-o manieră care să reflecte felul în care l-am trăit eu sau personajele mele. Pe prăpastia istoriei. Cu multă, multă ironie. Cu un fel de râsu’-plânsu’. Au mai apărut astfel de romane şi în maghiară, dar mai mult despre dictatură sau despre anii ’90. Eu am vrut să adun toate aceste experienţe într-un singur roman pentru că pe mine m-a interesat mai ales perioada de trecere. Şi asta prin nişte personaje concrete, vii – lucru apreciat, spre norocul meu, şi de către criticii maghiari.
- În cartea dvs apar extrem de sugestivele situaţii tipice comunismului – informatorul ajuns să-şi toarne vecinii doar ca să scape, denunţătorii din vocaţie, traficanţii de favoruri, victimele trecerii ilegale a frontierei, chiar şi într-o ţară „frăţească” cum era Ungaria, traiul în comun la bloc etc. Credeţi că toate aceste situaţii conving cititorul care nu a trăit sub comunism, prin urmare nu-l cunoaşte, de oroarea acelui regim? - Păi, sper tare mult. Deşi m-am străduit mult să nu scriu un roman-documentar, drept pentru care apar la suprafaţă uneori şi nişte întâmplări ciudate, surprinzătoa
