Robert Mueller, directorul Biroului Federal pentru Informaţii (FBI) al Statelor Unite, a recunoscut pentru prima dată că agenţia foloseşte drone pe plan intern pentru colectarea de informaţii.
FBI foloseşte drone într-un mod „foarte, foarte minimal şi foarte rar”, a precizat directorul FBI, aflat la final de mandat. El a făcut aceste afirmaţii miercuri, când a fost chemat să depună mărturie în ancheta guvernamentală cu privire la programul de monitorizare telefonică şi electronică a Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) din Statele Unite ale Americii.
Aceasta este prima dată când FBI recunoaşte că foloseşte drone şi în interiorul SUA. Operaţiunile de până acum s-au desfăşurat prin intermediul Biroului Antidrog şi al Biroului pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozibili, care au folosite aparate de zbor fără pilot în anchete.
Declaraţiile lui Mueller s-au înscris în acelaşi registru cu ale celorlaţi oficiali din Administraţia lui Barack Obama, în frunte cu preşedintele SUA, care au apărat vehement programul prin care NSA a ascultat telefoanele şi a monitorizat e-mailurile a milioane de americani timp de cel puţin şapte ani.
„Programul a fost un factor care a contribuit, un punct dintre multe alte puncte”, la urmărirea şi dejucarea mai multor comploturi teroriste, a spus directorul FBI.