Siria este subiectul cel mai dezbătut al momentului. Tragedia nu se trage numai din zecile de mii de morţi, într-un război absurd. Adevărata drama este cea a distrugerii pentru un termen mai lung decât putem acum să estimăm, a unei ţări milenare, cu o civilizaţie remarcabilă şi care se bucura în urmă cu numai 3 ani, de o stabilitate şi deschidere nemaiîntâlnită în regiunea fierbinte a Orientului Mijlociu. Am vrut ca în acest articol să putem readuce la viaţă, o Sirie care nu mai există, transformată acum într-un simplu basm, cu final nefericit. Am beneficiat de minunata experienţă siriană a lui Cezar Dumitru, renumit blogger în spaţiul virtual, fondator al celui mai de succes blog de călătorii din România, www.imperatortravel.ro. Mărturia lui Cezar despre vacanţa de Paşte pe care a petrecut-o în Siria anului 2008 este unică în spaţiul virtual românesc şi are dreptul de a fi adusă în faţa publicului larg pentru a vedea şi cealaltă faţă a realităţii unui stat care îşi trăieşte ultimele zile în forma actuală. „Pentru necunoscători, Siria este o ţară unitară, populată de arabi şi condusă de un dictator. Situaţia este cu totul alta. Or fi toţi arabi, dar ţara este multiconfesională, iar apartenenţa la un cult este definitorie. Din 1970, după ce Hafez al-Assad a preluat puterea, conducerea ţării s-a bazat pe alianţa minorităţilor – Hafez însuşi era alawit, o ramură din Islamul şiit, iar puterea s-a bazat întotdeauna pe alawiţi, druzi şi creştinii de toate orientările – ortodocşi, catolici, maroniţi etc. Aceste comunităţi reprezintă cam 25% din populaţia Siriei, dar probabil deţin 70-75% din bogăţia ei. Regimul Assad s-a dorit a fi un regim de tipul celui introdus de Kemal Mustafa Atatürk în Turcia cu 50 de ani înainte. A laicizat ţara, a scos Islamul din viaţa politică şi o bună parte din cea socială, a tăiat fustele femeilor până deasupra genunchilor, a dat jos turbane